Procurorul general al New York-ului Eric Schneiderman a declarat duminică că a depus o plângere împotriva Weinstein Company, precum și a lui Weinstein și a fratelui său Robert, care este co-fondator al studioului.
Reprezentantul statului New York a anunțat că cere o sumă nespecificată de bani pentru a acoperi daunele, plus penalități, pentru victimele presupuselor abuzuri la care au fost supuse de către Harvey Weinstein, unul dintre cei mai puternici producători de film de la Holywood, în vârstă de 65 de ani.
Documentul susține că Weinstein a hărțuit și abuzat sexual femeile angajate de studiou ani de zile. De asemenea, procurorii acuză directori executivi din cadrul companiei, inclusiv pe Robert Weinstein, că nu au reușit să prevină tratarea incorectă a personalului, în ciuda faptului că au primit dovezi în acest sens.
Procesul a fost intentat ăn urma unei investigații de patru luni și citează mai multe exemple de presupuse abateri ale lui Weinstein, inclusiv:
- Menințări verbale, cum ar fi „Te omor” sau „Îți omor familia”
- Cererea de favoruri sexuale în schimbul promovării carierei în cadrul studioului
- Solicitarea șoferilor săi „să aibă prezervativele și injecțiile de disfuncție erectilă în mașină în orice moment”
- Cererea asistenților săi de a-i programa „persoane pentru activități sexuale” atât în timpul orelor de lucru, cât și după muncă
Ca răspuns, avocatul lui Weinstein, Ben Brafman, a spus că, în timp ce comportamentul clientului său „nu a fost fără vină”, nu a existat „nicio infracțiune”. „La sfârșitul anchetei va fi clar ca Harvey Weinstein a promovat mai multe femei în functii de conducere cheie decât orice alt șef din industrie si nu a existat discriminare nici la Miramax, nici la Weinstein Company”, a declarat Brafman.
Harvey Weinstein se află în mijlocul unui scandal de proporţii în SUA. Cel care a produs zeci de filme de succes, precum “Pulp Fiction”, “Shakespeare in love” sau “Django dezlănţuit”, ar fi hărţuit numeroase femei de-a lungul a 30 de ani.
Citește și: VIDEO VIRAL | Momentul în care un copil cade pe geam și este salvat de la moarte