Sabrina Fabian s-a întors la cursuri, după săptămâni întregi de absenţă, astfel că ea a dat ochii pentru prima oară cu colegii săi de clasă după “scena leşinului” de la “X Factor”. Spre surprinderea sa, deşi se aştepta la mai rău, Barbie de România a fost primită cu poante bune. Fără răutăţi, ci cu multă voie bună!

«Nu ne daţi teme, că leşinăm»

“Colegii au fost drăguţi cu mine. Ba chiar s-au făcut glume în clasă şi toată lumea a râs. Inclusiv profesorii, când toţi au strigat în cor: «Nu ne daţi teme, că leşinăm »”, a povestit Sabrina pentru Libertatea. Mai mult, cei care i-au dat foarte multă atenţie au fost însă elevii de la o şcoală generală din apropiere.
“Când m-au văzut, m-au înconjurat, erau în jur de 20, şi mi-au cerut autografe. Mă strigau în continuu: Barbie, Barbie”, a continuat aceasta. Altfel, artista pregăteşte o mare petrecere pentru acest sfârşit de an, la care vrea să-şi invite toţi colegii.
“Nu mi-am programat încă o vacanţă tocmai pentru că în decembrie îmi voi face majoratul. Va fi petrecere mare”, ne-a mai spus blonda.

Urmărește-ne pe Google News