Într-o postare pe pagina ei personală de Facebook, Andrada Precup și-a anunțat fanii că luna aceasta lansează prima ei melodie, dar pregătește și un concert. „Cu puțin timp în urmă v-am pomenit despre o surpriză muzicală. Iată că acest moment se apropie…

Pe 14 aprilie voi lansa primul meu single și tot în aceeași zi, eu împreună cu colegele mele de la secția de canto jazz-pop vom susține un concert dedicat jazzului alături de un trio de excepție: Puiu Pascu la pian, Dan Creimerman bas și Titi Herescu la tobe. Concertul se va ține la The Pub Universității, la ora 19.00, iar biletele se pot găsi pe site-ul AmBilet.ro sau se pot cumpăra de la intrare. Vă așteptăm cu drag în număr cât mai mare!”, a transmis solista nevăzătoare.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Andrada Precup a câștigat 50.000 de euro la „X Factor” 2020

Andrada Precup a câștigat finala „X Factor” sezonul 9 și premiul în valoare de 50.000 de euro. În audiții a ridicat publicul în picioare și l-a făcut pe Ștefan Bănică jr să plângă, după ce a interpretat „Lie, ciocârlie”.

Finala „X Factor”, sezonul 9, a avut loc pe 18 decembrie 2020. „Cred că Dumnezeu, în schimbul deficienței mele, mi-a dat acest har de a cânta și de a bucura sufletele oamenilor”, a declarat concurenta pe scena „X Factor”. În urmă cu cinci ani, ea participa la concursul „Românii au talent”, unde a interpretat melodia „Memories” a lui Nicole Cherry.

 
 

Urmărește-ne pe Google News