Momentul inedit a avut loc în timpul reprezentaţiei lui George Tănase, concurentul ce şi-a ales-o drept mentor pe Delia şi care a gândit pentru finală un moment inspirat tocmai din show. Mai exact, George a reinterpretat masa juriului, el jucând rolul lui Mihai Bendeac, iar invitat special a fost nimeni altul decât Cosmin Mironescu aka Vanghelie, concurentul care l-a adus la exasperare pe Bendeac în cel de-al doilea episod al show-ului. Tocmai acest moment l-a reinterpretat şi George, care l-a studiat în detaliu pe actor.
George e conştient că a mizat totul pe acest moment: „Fie mã vor aprecia foarte mult, fie îmi vor sparge capul!”, a mărturisit el. Cheloo a remarcat imediat: „Mă bucur tare cã ţi-ai bãtut joc de Bendeac şi în acelaşi timp îmi e teamă să nu păţesc şi eu acelaşi lucru în seara asta! Iniţial nici nu te-am recunoscut!”, i-a mai spus juratul. Cei care l-au ajutat pe George în construirea momentului sãu i-au studiat îndeaproape pe juraţi, surprinzând tot felul de ipostaze comice.
Marea finală „iUmor” va fi difuzată duminică de la ora 20.00. Momentul fiecărui finalist implică și câte un jurat, însă decizia finală aparține telespectatorilor. Mai precis, cei care au obținut trei „da” pentur momentul lor din finală, intră la vot prin SMS la 1313, echipa de producție filmând câte un final pentru fiecare câștigător.
Foto: Mihai Stetcu/iUmor