Pe 29 august, Andreea Esca și-a sărbătorit ziua de naștere. Înainte de aniversare, ea a plecat cu soțul, Alexandre Eram, și cu alți membri ai familiei și apropiați într-o vacanță în străinătate. Se relaxează în Grecia, acolo unde prezentatoarea a avut parte de o surpriză de proporții.

Fără să știe nimic, Alexia Eram și Aris Eram, copiii ei, au apărut de ziua ei de naștere în Grecia, pentru a o serba. „S-a mărit iar gașca după ce copiii mei, care sunt foarte, foarte mișto, mi-au făcut surpriză să vină aici, ca să fim împreună de ziua mea!

Chiar au reușit să facă în așa fel încât să nu mă prind! Alexia pusese o poză dimineață de la cafenea, cu Aris vorbisem la telefon… Tare m-ați făcut fericită! Vă iubesc și vă mulțumesc! În rest, cum știți deja… plajă, înot, mâncare bună…”, a transmis pe Instagram Andreea Esca, care a și postat mai multe poze de la aniversarea de la miezul nopții.

Apare alături de prieteni și familie în imaginile pe care le-a arătat și fanilor, în mediul online. „Life Goes On 🚀 Vă mulțumesc tuturor celor care sunteți parte din viață mea și mi-o faceți VIE!”, a mai zis Andreea Esca.

andreea esca 52 de ani 6Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12
Instituția derogării ia avânt în PNL. Liberalii rămân în zodia candidatului importat, nu format
Recomandări
Instituția derogării ia avânt în PNL. Liberalii rămân în zodia candidatului importat, nu format

Și Alexia Eram, fiica sa, i-a făcut o urare specială mamei sale. Pe Instagram tânăra a scris: „Happy birthday to the best Mom & Virgo ever! Celei care mi-a dat viață și m-a învățat cum să o trăiesc! Te iubesc!❤️🎂”.

Ce spune Andreea Esca despre o posibilă plecare de la Pro TV

Invitată într-un podcast al actorului Marius Manole, Andreea Esca a declarat, printre altele, că a avut în plan, la un moment dat, să își facă propriul talk-show. „Am vrut la un moment dat să îmi fac un talk-show, dar mi-am dat seama că vreau să îl fac foarte bine şi asta însemna să renunţ la ştiri şi să fac doar asta. Şi nu pot să fac asta, aşa că am abandonat. Ştirile sunt ştiri, orice s-ar întâmpla.

Emisiunile pot avea succes un sezon şi după nu știi dacă mai merge și sezonul următor. Iar eu nu sunt atât de deschisă la risc, nu mă simt confortabil cu ideea asta. Am contract pe o perioadă nedeterminată, iar salariul, nedeterminat” , a declarat Andreea Esca în timpul podcastului. Întrebată cât va mai sta la știri, Andreea Esca a mărturisit că ar putea face pasul cel mare doar dacă Pro TV îi desființează contractul, concediind-o sau îi găsesc un înlocuitor.

Primul mare eșec al lui Ciolacu în politica externă: comisar pentru muncă. Cum a ajuns România de la portofolii grele la o funcție simbolică
Recomandări
Primul mare eșec al lui Ciolacu în politica externă: comisar pentru muncă. Cum a ajuns România de la portofolii grele la o funcție simbolică

„Eu cred că până te dau afară sau îți găsesc un înlocuitor. În America am văzut că au emisiuni și la 90 de ani. În alte țări mult mai mult preț pe… să fii tânără, să arăți bine. Depinde și de emisiune. Dacă e vorba de știri, cred că poți să prezinți până mai târziu, pentru că este vorba despre credibilitate, despre ceea ce spui și nu neapărat de cât de frumoasă ești”, a mai transmis Andreea Esca.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

PentruPace   •   02.09.2024, 03:38

Nu ne intereseaza o tuta care a primit bani sa promoveze un "vaccin" covid !!! Mi e lehamite !!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Știrileprotv.ro
Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Libertateapentrufemei.ro
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Fructul pe care e bine să-l mănânci în fiecare zi. E plin de vitamine, calciu și fier, reglează colesterolul și te ajută să slăbești. Poate fi cultivat ușor în grădină
FANATIK.RO
Fructul pe care e bine să-l mănânci în fiecare zi. E plin de vitamine, calciu și fier, reglează colesterolul și te ajută să slăbești. Poate fi cultivat ușor în grădină
Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
GSP.RO
Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
Trucul secret al florăriilor pentru crizanteme. Ce soluție specială trebuie să folosești, de fapt, ca să înflorească spectaculos
FANATIK.RO
Trucul secret al florăriilor pentru crizanteme. Ce soluție specială trebuie să folosești, de fapt, ca să înflorească spectaculos
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Ciclonul Boris face prăpăd în România. Potop în Galaţi, Vaslui, Bacău și Neamț. A plouat în câteva ore cât pentru două luni: "Doamne fereşte!"
Observatornews.ro
Ciclonul Boris face prăpăd în România. Potop în Galaţi, Vaslui, Bacău și Neamț. A plouat în câteva ore cât pentru două luni: "Doamne fereşte!"
Horoscop 14 septembrie 2024. Balanțele au ocazia de a se elibera, fără să facă nimic special, de griji prin înlocuirea lor cu gânduri mai bune
HOROSCOP
Horoscop 14 septembrie 2024. Balanțele au ocazia de a se elibera, fără să facă nimic special, de griji prin înlocuirea lor cu gânduri mai bune

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI