Nu mică i-a fost mirarea artistului să găsească în faţa porţii de sosiri câteva zeci de domnişoare care purtau tricouri cu numele şi imaginea sa, şi care au fredonat refrenul celui mai nou single al artistului „Get in my bed”.
„Sunt uimit şi încântat în acelaşi timp că fanele mele au decis să îmi facă un asemenea cadou de ziua mea. Nu am cuvinte să îmi exprim fericirea, după o vacanta cu peripeţii acest moment a fost apogeul întâmplărilor mele de pana acum”, a marturisit Daniel Robu.

  • Iubita artistului a fost organizatoarea surprizei

Cântăreţul a aflat la fata locului si cine a fost complicele acestei surprize, si anume Dr. Dana Miricioiu, iubita lui. „Se pare ca cea care a pus la cale aceasta minipetrecere a fost chiar iubita mea. Nu stiu cum a reusit sa imi ascunda detaliile acestei intalniri emotionante, dar ii multumesc din suflet. O alta surpriza a fost faptul ca fanele impreuna cu dansatoarele mele mi-au adus in dar un tort de la Cofetaria Claus sub forma de pat pe care trona un barbat brunet, intruchiparea mea mai dulce. Intr-un cuvant totul a fost minunat”, a adaugat artistul.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News