Echipa emisiunii “Bravo, ai stil!” a decis să le mai acorde o șansă celor eliminate din concurs. Începând de luni, fostele competitoare vor reintra treptat în emisiune. Larisa și Daniela sunt primele concurente care vor reveni pe platoul de la “Bravo, ai stil!”, pentru a demonstra că au învățat din greșeli și că nu-și vor dezamăgi susținătorii și nici pe jurați.

Pe parcursul întregii săptămâni fostele concurente ce au fost eliminate până acum din concurs revin în platou.

Selecția fostelor concurente este riguroasă și se va desfășura în două etape: pe parcursul acestei “săptămâni de foc” fetele vor încerca să demonstreze că merită să facă iar parte din competiție și vor primi calificative din partea juraților. Doar cele care vor primi “Bravo, ai stil!” din partea a cel puțin doi jurați se vor califica în etapa următoare. Abia în Gala din acest weekend se va stabili de către jurați care dintre acestea vor reintra în concurs cu drepturi depline.

 
 

Urmărește-ne pe Google News