Cu un videoclip în care apare într-o expoziție de tablouri care-l surprind în cele mai importante momente din cariera lui artistică, Smiley montează pe peretele vieții sale cea mai recentă și emoționantă schiță, care le încununează pe toate celelalte de până acum.
„O să iei tot din ce sunt și o să mă faci mai mult”, este convingerea lui Smiley încă de la prima întâlnire cu cea mai mare dragoste din viața lui.
„Am încercat să găsesc o formulă cât mai simplă și mai
directă de a ilustra sentimentul melodiei, de a transmite că momentul în care întemeiezi
o familie este ceva unic și că bucuria acestui moment este mult mai mare decât
tot ce ai trăit până atunci.
De aici și metafora vizuală pe care am ales să o folosim. A fost o plăcere și o premieră să lucrez direct cu Smiley în relația de regizor-actor și suntem foarte bucuroși de ce am realizat”, a declarat artistul Dorian care semnează regia clipului „Până la tine”, alături de Nicu Drăgan ca editor și director de imagine.
„Inima mi-a zis că ai sosit/Cine-s eu să o contrazic?!/Ai adus Soarele cu tine,/Pentru noi e răsărit./Mi-ai arătat că până acum eu n-am iubit pe nimeni,/Pe nimeni până la tine”, sunt o parte din versurile refrenului piesei „Până la tine” prin care Smiley își marchează emoționantul început al vieții în 3.