Două triburi care nu mai există. O echipă puternică ce s-a format și care a descoperit ce înseamnă această nouă etapă a competiției. Concurenți care trăiesc pentru puterea adusă de cel mai puternic format din lume.
„Survivor All Stars” continuă în această seară, oferind noi provocări și borne de trecut pentru cei care au ajuns până în acest punct. Sezonul suprem ajunge la cea de-a cincisprezecea săptămână de la start.
După ce Alexandra Duli a părăsit show-ul joia trecută, concurenții vor continua să discute absența ei, iar Robert Moscalu va recunoaște că îi lipsește: „M-am culcat trist pentru că nu mai e Duli, sora mea. Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat”.
Pe de altă parte, Alex Delea este foarte realist și conștient că odată cu această etapă, drumul se poate încheia oricând pentru ei: „Am rămas 10. Vine momentul când o să dispărem unul câte unul”. Câștigătoarea ultimului duel de eliminare, Ana Porgras, își caută motivația pentru a merge mai departe și pentru a-și reveni psihic după toate cele întâmplate. „Fiecare o să lupte cu armele lui de aici încolo”, va menționa ea, conștientă că toate strategiile și alianțele se pot schimba, la orice pas.
Acest aspect pare deja resimțit de membrii fostului trib roșu, care caută modalități noi de a comunica și de a-și regăsi planurile făcute înainte de unificare! Oare mai pot face asta sau de acum totul se va schimba pentru ei?
„Jocul căpitanului, un joc static care necesită atenție. Ultimul și penultimul sunt căpitani”, îi va anunța Daniel Pavel înainte de a da fluierul de start în această seară.
Daniel Pavel, declarații despre unificarea de la „Survivor All Stars”
După mai bine de trei luni petrecute în Republica Dominicană, Daniel Pavel s-a întors în România. Prezentatorului de la „Survivor All Stars” a povestit cum s-a simțit când a ajuns din nou în apartamentul său din București. Marea finală a show-ului de la PRO TV se apropie, iar Daniel Pavel se pregătește în același timp și pentru nunta cu Ana, logodnica sa. „Națiune Survivor, Pentru prima dată în acești doi ani de când ne vedem săptămânal, în timpul sezonului, în acest Jurnal… dominican… vă scriu de acasă, de la o masă aflată în apartamentul din București.
Nu-mi vine să cred că spun asta, încă mi-e greu să realizez că în fiecare seară privesc emisiunea și că nu aștept un mesaj din care să aflu orele de filmare pentru următoarea zi. Însă, în tot acest context, cred că a devenit o normalitate și o bucurie pe care nu vreau să le las deoparte faptul că sezonul suprem este atât de iubit de voi, cei de acasă, cei care ne plasați pe primul loc în clasamentul preferințelor cu fiece ediție. Și pentru asta… vă mai mulțumesc o dată!”.
„Acum, să le luăm pas cu pas! Începem cu ceea ce am văzut în cea de-a paisprezecea săptămână a show-ului, pe TV – o unificare încărcată de cele mai mari emoții avute vreodată, una în care o masă copioasă a fost urmată de un test al adevărului suprem și de un joc cu eliminare spontană. Ce putea fi mai dur când mai era atât de puțin până când două echipe deveneau una? Și de parcă nu era de ajuns… joi seara am mai avut parte de-o eliminare, în urma unui duel feminin incredibil.
Lacrimi, neputință, răsturnări de scor… Doamne, are sens să vă mai spun cum s-a trăit de acolo? Cum a fost pentru mine să am bucuria să le comentez? Dacă asta a fost la TV, în zilele noastre… pentru mine a fost cu emoție, cu bagaje strânse și cu un drum lung spre casă. La sfârșitul jurnalului trecut vă spuneam că urmează niște vești importante – acum știți, filmările s-au încheiat, concurenții au ajuns acasă și eu m-am pornit, alături de Ana mea, spre București. Asta nu înseamnă că Dominicana îmi rămâne în amintire prea mult… deoarece la final de mai voi reveni acolo pentru marea finală, care va fi live.”