Însă de astăzi este un nou început – unul în care cei din tribul roșu vor să arate că mai au energie, că flacăra lor încă este puternică și poate răzbate în competiție. Începe cea de-a șaptea treaptă din sezonul suprem, Survivor All Stars, la PRO TV!
„Să te trezești la Survivor fără Maria Lungu este ca și cum ți s-a luat o pată de pe suflet, de pe inimă”, va spune Andrei Ciobanu în această seară, după ce concurenta a părăsit competiția la finalul Duelului de joia trecută. Alexandra Ciomag dă semne că este tot mai fericită și ea, acum că a trecut de un prim hop și și-a păstrat locul: „mă bucur că sunt aici, că nu am plecat, că nu am renunțat și voi lupta în continuare”.
Se pare că șirul înfrângerilor și a plecărilor din tribul Faimoșilor nu este văzut de toți ca o reală problemă. Zanni consideră că mai este loc de eliminări în echipa lor: „unii sunt inutili în competiție, așteptăm să-i eliminăm”.
De cealaltă parte, Ștefania Ștefan este sigură că are o explicație pentru problemele adversarilor: „și-au pierdut ambiția, motivația. Îndemânarea nu o să înveți aici la Survivor. Concluzia e că în sezonul lor au avut inamici mai slabi”.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 2Pe lângă numeroasele discuții din triburi, începutul săptămânii va aduce și primul joc, cel pentru o recompensă surpriză, dar importantă.
Acolo, Zmărăndescu va admite că el și colegii au un singur gând – revenirea: „după furtună, iese soarele. Ar face bine să stea mai mult pe cer, să câștigăm mai multe jocuri. Cred că vom avea o altă față astăzi, cred că vom arăta cu totul și cu totul altceva”.
Ce recompensă îi așteaptă pe concurenți și ce reacție vor avea câștigătorii, ce probleme meteorologice le vor face reale probleme și-i va face să fie nevoiți să-și schimbe locul de dormit, dar și ce alte discuții vor mai exista, aflăm curând.