În doar câteva zile, mii de oameni au completat formularul de înscriere și au făcut primul pas spre competiția care le poate schimba viața. Toți sunt deciși să demonstreze că au ceea ce le trebuie pentru a face față regulilor dure și nu se tem de nicio provocare de la „Survivor România”.
Pe pagina de Instagram a show-ului, oamenii au avut o reacție incredibilă, adunând aproape un milion de Interacțiuni în doar 72 de ore.
Doritorii încă se mai pot înscrie în noul sezon „Survivor România”, de la PRO TV, ei pot aplica pe survivor.protv.ro.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6„Survivor este un format incredibil de puternic, emoțional, combativ și aspirațional”
Pentru Libertatea, Daniel Pavel, prezentatorul show-ului, a oferit și o declarație în exclusivitate. „«O luptă-i viața; deci te luptă/Cu dragoste de ea, cu dor». Când am fost acceptat pentru primul meu sezon de «Survivor», pregătindu-mă mental pentru plecarea în Dominicană, îmi tot răsăreau în cap versurile lui Coșbuc pe care le găseam potrivite pentru ceea ce urma să se întâmple acolo.
Ulterior, pe nisipul fierbinte al bătăliilor dintre triburi, mi-am dat seama pe deplin ce anume a vrut să spună poetul. Survivor este un format incredibil de puternic, emoțional, combativ și aspirațional tocmai pentru că aceste două ingrediente dragoste și dor sunt imperios necesare concurenților pentru a supraviețui în show, până la capăt. La prima vedere, instinctele viscerale par să primeze ca driveri, cum este foamea care devine un chin când pierzi și amin când te hrănești (omagiu indirect admirabilului film cu acest titlu), îndemânarea fizică sau strategiile sociale de microgrupuri din tabere”, a spus acesta.
„Dintre concurenți doar unul va izbândi în luptele crâncene până la Marea Finală și dincolo de ea dacă, doar dacă, reușește să compună, în beneficiul său, rezultanta acestor două forțe colosale, dragoste și dor de viață. Tocmai pentru că am trăit toate aceste lucruri și pentru că le-am văzut în toți concurenții, sunt atât de fericit să văd interesul atât de crescut pentru noul sezon.
Am încredere că fiecare dintre ei a urmărit emisiunea, a înțeles ce presupune provocarea și s-a pregătit psihic pentru a face față competiției. Abia aștept să îi văd pe cei care vor ajunge pe traseu!”, a mai declarat prezentatorul „Survivor România”.