Concurenții rămași în tabără sunt supărați din cauza alegerii făcute de Krișan. „Dacă până acum mi se părea normal să le ia Krișan pe fete că se simte bine, că nu știu ce, acum mă așteptam să mă aleagă. Unu la mână că eu nu am avut niciun conflict cu el și doi la mână ca să nu mai fie atât de previzibil”, a spus Dan la PRO TV.
„Eu nu mă așteptam!”, a spus Alexandra Ciomag, argumentându-și răspunsul. Cu toate că sunt supărați, foștii Războinici nu au de gând să renunțe la visul lor – cel de a ajunge în Marea Finală.
Concurenții au ajuns în Medellin, Columbia! Aceștia s-au arătat încântați atât de aeroport, cât și de hotelul în care au fost cazați.
„Nu-mi vine să cred că s-a întâmplat chestia asta! Am fost super entuziasmat”, a spus Andrei Krișan. După ce și-au făcut duș și s-au pregătit, cei trei au ieșit la masă, acolo unde au primit o mulțime de preparate gustoase, cocktailuri și s-au bucurat de o priveliște absolut superbă!
„Sunt super recunoscătoare că am ajuns la această recompensă și că m-a ales Krișan, pentru că toate meritele sunt ale lui”, a spus Ștefania.
A doua zi, de dimineață, concurenții s-au aranjat și au plecat în oraș, acolo unde au călătorit cu un elicopter deasupra Columbiei. După ce au ajuns la destinație, aceștia s-au distrat de minune, au admirat împrejurimile și au mâncat micul dejun.
„Am mâncat cel mai bun croissant cu unt! A fost mic dejun perfect!”, a spus Ștefania. După-amiază, ei s-au întors în Medellin tot cu elicopterul, având posibilitatea să admire din nou orașele. Ajunși înapoi în oraș, cei trei supraviețuitori au băut o Coca-Cola Zero și au mâncat preparate tradiționale.
Târziu în noapte, concurenții s-au dus la un club, acolo unde au dansat și s-au bucurat de muzică și atmosferă: „Ce seară minunată! Este o experiență inedită. O să îmi amintesc de momentul ăsta forever”, a spus Krișan, la PRO TV.