După 18 ani de la dizolvare, Cosmin, Carmen şi Eric, cei ce au deschis apetitul românilor pentru muzica de discotecă şi au avut primele recorduri de popularitate, vor fi din nou pe scenă, din vară, pentru o serie de concerte. Știrea a confirmată de Cosmin Murea.

Eric Stoica (reîntors după mulți ani petrecuți în Statele Unite), Carmen Ionescu şi Cosmin Murea, cei cărora actualele vedete le sunt îndatorate (t-Short a fost prima titulatură în muzica de club şi discotecă,  în limba română) au bătut palma pentru o posibilă revenire, în cadrul unui proiect de spectacol grandios.

Trupa ce a dat starul muzicii dance, t-Short, se reunește după 18 ani

La 20 ani de la lansarea melodiei t-Short ”Noapte de vis”, album care, în acea epocă a pirateriei, s-a vândut oficial în peste 100.000 albume în prima săptămână de când a ieșit pe piață, cei trei vor să scrie un nou capitol a poveștii lor fabuloase mânați parcă de exemplul reunirii celor de la 3 Sud Est

Eric a lucrat într-un studio de înregistrări din Los Angeles şi a contribuit la coloane sonore pentru populare  video jocuri, Carmen este economist şi munceşte în domeniul cosmetic în Bucureşti iar Cosmin lucrează în zona producției de evenimente și are 3 copii- gemenii Mihnea Nicolae, Antonio Teodor şi Iustinian.

În urmă cu 20 de ani, melodiile lor umpleau stadioane din întreaga ţară de plătitori de bilete. Sunt performanţe neegalate nici astăzi de o formaţie românească. Datorită lor au făcut carieră formaţii ca Genius, MB&C ori, mai târziu 3 Sud Est.

CITESTE SI: EXCLUSIV/ Viorica de la Clejani cântă operă în cea mai recentă piesă

Urmărește-ne pe Google News