Emoție, apreciere, prețuire așa poate fi descrisă una dintre cele mai frumoase ceremonii organizate pentru doamna teatrului românesc Tamara Buciuceanu Botez, care a primit astăzi titlul de cetățean de onoare a Municipiului București, precum și Cheia Orașului. Premierea îndrăgitei artiste vine după ce proiectul în acest sens a fost votat miercuri, 28 martie, de consilierii generali în cadrul ședinței Consiliului General al Municipiului București.
Evenimentul, care a avut loc acasă la marea artistă, a transformat o ceremonie solemnă într-o întâlnire de suflet, în care amintirile, poveștile de viață, necazurile și bucuriile au ieșit la lumina.
„În Săptămâna Patimilor am fost în vizită la doamna scenei românești, pentru a-mi exprima dragostea, aprecierea și recunoștința și pentru a transmite mesajul de respect și recunoaștere a valorii din partea tuturor bucureștenilor și, de fapt, a tuturor românilor. Sunt convinsă că întreaga Românie dorește, prin acordarea acestui titlu, să facă o reverență în fața unei doamne care reprezintă pentru noi toți un model.
Profesionistă desăvârșită, un om demn și discret, doamna Tamara Buciuceanu Botez reprezintă un reper pentru noi toți, un exemplu de viață trăită în slujbă oamenilor și a artelor. A fost o onoare pentru mine, că primar general, ca femeie și ca om de cultură, să acord titlul de cetățean de onoare, precum și Cheia Orașului București, doamnei Tamara Buciuceanu Botez, care trebuie să ne fie tuturor un model demn de urmat.
Acest gest are dublă semnificație, mai ales că are loc chiar în anul în care aniversam 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, pentru că, așa cum bine știm cu toții, doamna Tamara Buciuceanu Botez s-a născut dincolo de Prut. Trebuie să învățam să ne prețuim valorile, să le arătăm respect și recunoștință, pentru că, prin numele lor, România își arată valoarea în lume”, a declarat Gabriela Firea, primarul general al Capitalei.
Tamara Buciuceanu Botez, care în 2014 a fost decorată cu Ordinul Naţional “Steaua României”, a declarat: „Sunt emoționată că mi-ați trecut pragul casei chiar în preajma sărbătorilor de Paște. Distincțiile pe care mi le-ați oferit mă onorează și reprezintă pentru mine un gest deosebit de impresionant”.
Marea actriță a rememorat perioada în care a fost refugiată, împreună cu familia, din Basarabia, la Iași, de începuturile sale ca actriță, precum și rolurile pe care le-a interpretat pe parcursul carierei sale. Tamara Buciuceanu Botez și-a exprimat aprecierea față de acțiunile Municipalității pentru susținerea teatrului.
„Știu că va preocupați foarte mult de domeniul cultural al Bucureștiului și este foarte important ca actul artistic să fie susținut financiar. Am înțeles că ați suplimentat posturile și bugetele teatrelor, ceea ce e mare lucru!”, a declarat Tamara Buciuceanu Botez, care a trecut printr-o mare dramă.
Carieră impresionantă
Născută la data de 10 august 1929, la Tighina, Republică Moldova, Tamara Buciuceanu Botez este reprezentantă a generației de aur a teatrului românesc, fiind una dintre figurile legendare ale teatrului de comedie. A jucat în peste 25 de filme, dar și pe scenele marilor teatre ale Capitalei: Giulești, Bulandra, Național, Teatrul de Comedie etc.
A interpretat-o pe Coana Chirița pe scena Teatrului Național din Iași. A avut roluri importante în teatru în piese precum “Coana Chirița”, “Romeo și Julieta la început de noiembrie”, “Scaunele”, “Cumetrele”, “Doctor fără voie”, “Nepotul”, “Așteptând la arlechin”, “Domnișoara Nastasia”, “Mamouret”.
Citește și: EXCLUSIV/ Republica Moldova, o țară dezbinată de la vlădică până la opincă. Trei interviuri cât o dovadă – VIDEO