Tania Popa are din nou ocazia de a face singură un spectacol cap coadă, prin care să-și pună în valoare calitățile actoricești. Nu e la prima experiență de acest fel, doar că de data asta și-a luat măsuri de siguranță, pentru a  evita furtul intelectul. În urmă cu 2 ani a avut parte de șocul vieții, fiind la un pas de a renunța la meseria pe care o face cu pasiune de 26 de ani.

„Nu mi s-a permis să joc ceea ce am creat. Mă refer la un spectacol, da. Spectacolul a fost scris de cineva pentru mine, după ideea mea. Fiind un om cinstit, cu principii, mi s-a părut extrem de nedrept să mi se ia munca. Și mai urât mi s-a părut că nu s-a făcut un alt spectacol, s-a făcut spectacolul meu, gândit și făcut de mine. Eu având încredere în oameni, în prieteni, nu am umblat cu „Hai să facem hârtii, hai să facem niște acte”. Am mers pe încredere. Atunci, la modul cel mai serios, nu am mai vrut să fac această meserie. Am suferit îngrozitor, am plâns două săptămâni legate. Mă trezeam, mă apuca plânsul, mă culcam, mă apuca plânsul, mergeam pe stradă, ziceam „Bună”, mă apuca plânsul. Dar a trecut. Sunt puternică și nu mă doboară nimic”, ne-a povestit actrița la începutul acestui an.

Piesa a fost scrisă special pentru Tania Popa

În această toamnă, proiectul ei de suflet, „Figuranta”, a avut premiera la TNB. Ca să preîntâmpine neplăceri, actrița a convenit cu autorul textului, Andreas Petrescu, să pună pe hârtie anumite aspecte legate de drepturile asupra acestui spectacol. „Spectacolul acesta nou se numește „Figuranta”. Eu doar atât m-am asigurat, împreună cu autorul, că nu mi se va mai întâmpla același lucru. Am făcut o hârtie, de comun acord. Evident, fiind ideea mea și solicitând acest text, scris adică pentru mine, doar pentru mine, facem o hârtie de comun acord în care se specifică faptul că această piesă o să o joc eu cât pot, cât o să am chef și nimeni nu îmi va interzice să o fac. Textul este cu final neașteptat, se vorbește foarte mult despre tainele meseriei de actor, toate clișeele și toate compromisurile pe care trebuie să le facă un actor. Este foarte tare”, a declarat, pentru Libertatea, Tania Popa.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Urmărește-ne pe Google News