Tânărul are jumătate din vârsta ei, dar diferența de 26 de ani dintre ei nu pare să le creeze nici un disconfort în relație.
„Suntem împreună de peste doi ani. Datorită lui m-am apucat de sport. Niște prieteni comuni ne-au făcut cunoștință de Revelion.
A doua oară ne-am văzut la scurt timp după, pentru că amândoi ne doream să ne revedem. Și de atunci am rămas împreună. Este, din toate punctele de vedere, jumătatea mea. Are exact jumătate din vârsta mea’, a spus Tania Budi în emisiunea lui Cătălin Măruță de la Pro TV, potrivit VIVA!
„A trecut nişte timp pe lângă mine. De la o vreme încoace, având o perioadă atât de bună, încerc să recuperez. Copilăresc un pic. Să nu mai amintim câţi ani am! Prea s-a comentat în legătură cu asta. N-am nicio treabă cu vârsta biologică. Eu sunt anul doi la facultate”, declara ea.
Tania Budi a fost studentă la Matematică și Jurnalism
„Am zis că vreau o meserie de femeie, în care să am grijă de mine, în care să nu mă trezesc dimineaţa la 7.00 ca să mă duc la serviciu. Şi uite-aşa, din aproape-n aproape, am ajuns la televiziune’, a povestit ea.
Blonda spune că nu a apelat, până acum, la medicii esteticieni, iar aspectul său de invidiat se datorează unei alimentații sănătoase și unui stil de viață din care nu lipsesc sportul și gândirea pozitivă.
„Încă n-am ajuns la injecţii sau la operaţii, totuşi există nişte metode de întreţinere şi prevenire fantastice. În ziua de azi, dacă vrei, poţi să nu mai îmbătrâneşti. Eu mănânc foarte sănătos, iar dacă încep să mă duc şi la sport, atunci chiar că mai încep o facultate peste cinci ani! Cam acesta este spiritul meu acum”, a declarat Tania, potrivit sursei citate.