”Ce-o fi o fi” pare să fie deviza Taniei Budi atunci când vine vorba de dragoste. Vedeta nu este dispusă să facă nici un fel de compromis în ceea ce privește jumătatea ei și relația cu aceasta.
”Nu regret că nu am o familie, nici nu-mi doresc neapărat. Decât să fiu nefericită acasă și să fac un compromis cu un bărbat alături de care să nu fiu fericită, mai bine așa. Chiar mi-e bine singură. Am avut relații cu bărbați cu care am fost un timp pe aceeași lungime de undă, dar pentru scurt timp. Nu a mai mers, am pus capăt. Eu nu sărbătoresc nici Ziua Îndrăgostiților sau Dragobetele. Cu Cătălin Botezatu mă leagă o prietenie frumoasă. S-a legat o prietenie platonică și este bine să rămână așa”, a spus Tania Budi, în vârstă de 45 de ani, la ”Un show păcătos”.