În urmă cu doar două zile, Ţânţăreanu, care în 2010 a suferit o operaţie de cancer de colon la o clinică din Franţa, a revenit dintr-o vacanţă de 12 zile în Israel şi în Iordania.
A vizitat Mormântul Sfânt, Tel Aviv, Ierusalim, Marea Moartă, Marea Roşie şi Petra (Iordania). “Am fost pentru a patra oară în Israel. Am fost însoţit de câţiva prieteni care nu mai fuseseră pe aici. Am fost şi la Mormântul Sfânt şi m-am rugat să nu mai am probleme de sănătate şi să nu mor prea curând. Am făcut baie în Marea Moartă, ne-am plimbat şi am mâncat cele mai gustoase mâncăruri tradiţionale”, ne-a povestit el.
Milionarul şi-a propus ca anul acesta să colinde prin întreaga lume: “Sunt pensionar şi îmi permit să plec, am muncit toată viaţa, copiii se ocupă acum de afaceri, aşa că eu am decis să mă pensionez şi să mă bucur de viaţa pe care o mai am de trăit. Merg mereu cu Manuela, soţia mea, în vacanţe, dar avem şi un grup de prieteni. Ne trăim viaţa, ce altceva mai bun avem de făcut?”, ne-a mai spus milionarul.