In 2004 la Beirut, în cadrul unui concert cu Demis Russos şi Jose Fernandez reprezentaţia Tarafului Cleante i-a atras atenţia chiar şi celebrului grec care şi-a dorit o colaborare cu componenţii trupei.
„La sfârşitul fiecărui concert toţi artiştii urcau pe scenă şi făceam un medley, iar fiecare cânta o parte dintr-o melodie. Aşa ne-a remarcat Demis. A urmat o serie de întâlniri împreună cu managerul nostru de turneu, Michelle Elefteriades, şi celebrul artist, iar în cadrul acestor întrevederi ni s-a făcut propunerea de colaborare.” povesteşte Diana Matei.
S-a început lucrul la un album ce urma să fie o combinaţie de sound-uri jazz cu elemente manoush şi solo-uri de vioară, iar Demis Russos şi Diana Matei erau vocalişti. Experienţa românilor alături de celebrul cântăreţ a fost una de neuitat.
„A fost o onoare pentru noi că am urcat pe aceeaşi scenă cu Demis Russos. Cunoscându-l ca şi profesionist, dar şi ca om, mi s-a părut uimitor faptul că în ciuda succesului incomensurabil de care se bucură, artistul are o blândeţe rar întâlnită”, a mai povestit Diana.
Colaborarea dintre români şi Russos s-a sfârşit însă din cauza atentatelor militare din Liban
„Trebuia să revenim anul următor în Liban pentru că Demis avea concerte programate pe o perioadă îndelungată. Chiar cu o seară înainte de plecare, managerul nostru Michelle Elefteriades vorbise cu reprezentanţii Warner Bros pentru un proiect ce avea sa ne aibă ca şi protagonişti, astfel că doream să revenim în Liban cât mai repede posibil. Din nefericire în ziua precedentă plecării noastre a avut loc atentatul lui Hariri, exact la Music Hall, locul unde avem reprezentaţii. Noi ne-am continuat turneele şi am început să imprimăm piesele despre care vorbisem cu Demis. Am fost încrezători că vom continua acest proiect dar am lasat lucrurile să se desfăşoare firesc. Se pare însa că drumurile noastre nu s-au mai intersectat. Sperăm ca în viitorul apropiat să urcăm din nou pe aceeaşi scenă împreună cu Demis Russos.” povesteşte artista.