Gina Matache a povestit că Ion Matache, fostul ei soț, s-a întors de pe Muntele Athos în 2018, când a avut grave probleme de sănătate. El a suferit atunci o operație la rinichi, urmată și de ședințe de citostatice. „Și fostul meu soț este binișor acum cu sănătatea, e cât se poate de bine după atâtea probleme”, a spus pentru ego.ro artista, care a dezvăluit că locuiește acum cu fostul soț în apartamentul lor din București.

„Nu s-a mai întors în Grecia, e în București, eu am grijă de el. Suntem doi moși și trebuie să avem grijă unul de altul. Locuim împreună, în vechiul nostru apartament”, a mai declarat mama Deliei, care e și ea cântăreață.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Gina Matache a spus că trece printr-o perioadă dificilă, se confruntă și ea cu probleme de sănătate. „Nu prea sunt bine cu mâna, am avut o tumoare pe nerv, la rădăcina nervului, am scos-o, dar nervul nu s-a mai refăcut 100%, a fost o tumoare benignă. Problema e că nu mai e la fel ca înainte, am contracturi musculare care sunt foarte dureroase, s-a scos la operație și un pic de mușchi, ca să curețe bine locul.

E la mâna dreaptă, care e și de bază, nu mai pot face mare lucru prin casă, decât treburile mai ușoare. Nu mă ajută nimeni în gospodărie, nu am angajat o femeie, mi le fac eu, în ritmul meu”, a mărturisit ea.

Cum a ajuns tatăl Deliei Matache să se dedice bisericii

„Până la 40 de ani eram ateu. Abia atunci am învățat prima dată Tatăl Nostru. Era în anul 2004, când am luat contact pentru prima oară cu biserica. Un prieten mi-a povestit despre un preot din Piatra-Neamț, iar după ce l-am cunoscut pe acesta, viața mea s-a schimbat.

Am intrat la părintele Gherasim, am intrat în sala de mese, unde se făcea rugăciunea. Eram nou-venit în grup. În momentul în care mi-a rostit numele, apoi pe cele ale fetelor mele și pe al Georgetei, deși mă văzuse prima oară, m-am blocat”, a povestit tatăl Deliei, într-un interviu pentru stiridinlume.ro, despre decizia de a se dedica vieții monahale.

Ion Matache și Gina Matache au împreună două fete, pe Delia și pe Oana, care are și ea doi copii.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News