„Este un act de procedură judiciară, juridică, aşa e legea, era normal să se ajungă aici. Sunt oamenii legii, nu ne amestecăm, să judece legea, primim orice fel de veste. Să vedem ce apreciază legea, judecătorul. Eu am încredere în justiţie, până la urma urmei, sigur că şi el trebuie să plătească o parte din pagube, eu zic că faţă de familiile alea şi-a luat nişte măsuri. În al doilea rând, cine greşeşte sigur mai plăteşte, aţi văzut că şi el a zis: «Domne, o să suport rigorile legii!». Nu suntem oameni să mă duc eu să vorbesc cu judecătorul, Doamne iartă-mă, sunt un om de rând. Aşteptăm cu sufletul la gură şi noi, ca şi dumneavoastră.
Părerea mea este că au mai fost situaţii când, cum să spun, când eşti cu familia şi cu doi copii după tine, sigur că nu-ţi doreşti să omori pe cineva. Eşti de vină, într-adevăr, dar au fost mai mulţi factori, ăla era şi el în depăşire, l-a speriat p-ăsta când l-a văzut pe partea cealaltă, să nu privim cu răutate din partea voastră, că am văzut că presa în general a sărit precum corbii pe el. Asta e, se mai poate întâmpla oricui!”, a declarat tatpl lui Huidu pentru ziarul ”Ring”.
Şerban Huidu a fost trimis ieri în judecată pentru ucidere din culpă, fiind acuzat de omorârea a trei persoane după ce, pe 16 octombrie 2011, în timp ce mergea pe DN1 spre Braşov, la ieşirea din localitatea Timişul de Sus – într-o zonă în care sunt curbe şi viteza legală este de 50 de kilometri la oră – a intrat cu maşina pe contrasens şi a izbit o Dacia Logan în care se aflau cele trei victime.
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News