„Fiica mea nu doreşte să-şi refacă viaţa, ci să şi-o facă. Atunci (la prima nuntă – n.r.) a fost prefăcută, acum o face de-a binelea! Mi-a spus aşa, din vârful limbii, că e un băiat frumos, deştept, cu toate calităţile, cum nu s-a mai pomenit, acum s-a născut acesta şi nu mai există altul după el şi nici înaintea lui… Mi-a spus doar de bine, că îl iubeşte şi că îi este foarte bine. Să şi-l ţină sănătoasă!”, a declarat Ion Uță, potrivit ring.

Cât despre nunta fiicei sale, tatăl Teodorei Trandafir susține că nici nu se gândește ca fiica lui să-i trimită invitație, pentru că este de la sine înețels că este bine venit la eveniment.

„Să-mi facă fiica mea invitaţie la nunta ei?! Păi, îi dau una de nu se vede, o dau peste cap! Invitaţia e făcută gata, din naştere! Ce, când ea s-a născut, am invitat-o eu să se nască?! Eu am pus acolo, la temelie, baza problemei… Te pomeneşti că mi-o trimite invitaţie! N-am mai auzit să-i trimită lui taică-său invitaţie, ar fi prima dată. Poate mă voi duce la nunta ei, poate voi sta cu o cafea la televizor să o văd mireasă, mă mai gândesc, că până la vară mai am timp. Dacă mă duc, o să mă aşez mai în faţă, să mă vadă lumea, să mai ies şi eu din anonimat. Îmi doresc să o văd din nou mireasă, dar ea a mai fost mireasă frumoasă rău de tot la lac, la Turist, când a făcut nuntă în Brăila (…)Ea e frumoasă şi grasă ca laptele, cum se spune. Frumoasă a fost tot timpul. Când va fi acum mireasă, să vedem ce va pune pe ea, să se îmbrace cu izmene, cu rochie”, spune tatăl vedetei.
Citește și: Teo Trandafir vorbeşte în premieră despre alesul inimii ei: „Mă mărit cu un om alături de care mă văd îmbătrânind”
Teo Trandafir se căsătorește: „Este probabil cel mai fericit moment pe care l-am trăit până acum”

 
 

Urmărește-ne pe Google News