Sârbu va rămâne un simplu angajat al companiei CME, până la 1 ianuarie 2014, urmând să fie recompensat, potrivit paginademedia.ro, odată cu plecarea sa, cu 5,4 milioane de dolari.
Acest tip de compensaţie şi valoarea ei sunt însă cât se poate de ciudate, mai ales că, în România, nu s-a mai auzit să fie premiat un angajat care îşi dă demisia de bunăvoie, aşa cum, cel puţin oficial, ar fi procedat “tăticul PRO TV”.
Plata va fi făcută, conform contractului, în coroane ceheşti, iar Sârbu va fi primul întrebat şi va avea drept de preempţiune (dreptul de a fi preferat în calitate de cumpărător), în cazul în care cei de la CME vor decide să vândă operaţiuni pe care le deţin în România, până la finalul lui 2015.
Fostul preşedinte are însă şi unele obligaţii: nu trebuie să aducă atingere companiei prin declaraţii şi nu poate divulga secrete, în caz contrar, va fi ars la buzunar cu exact 5,4 milioane de dolari.

 
 

Urmărește-ne pe Google News