Omul de afaceri a precizat că nu a fost citat în nicio calitate.
„M-am întâlnit cu domnul procuror Florin Enea, care lucrează la acte premergătoare într-un dosar al Revoluției. Am avut o discuție. Urmează să mai vin pe aici, până atunci nu am nicio calitate. Mă reîntorc pe 11 decembrie, la ora 10.00”, a spus Adrian Sârbu, după discuția avută cu procurorii DIICOT.
La începutul acestei luni, Sârbu a fost chemat, în calitate de martor, la DNA, pentru a da declarații în dosarul Realitatea Media, conform digi24.ro. Atunci, la ieşirea din sediul DNA, omul de afaceri a spus că a fost întrebat de procurori dacă i s-a oferit spre vânzare, direct sau indirect, postul TV Realitatea și că răspunsul său a fost „nu”.
Întrebat dacă i-a fost adus la cunoştinţă dacă va mai fi chemat la audieri, acesta a răspuns că nu știe dacă se va întâmpla aşa sau nu.
Citeşte şi: Adrian Sârbu, audiat de procurori. „M-au întrebat dacă mi s-a oferit spre vânzare Realitatea TV”
Adrian Sarbu, „taticul” PRO TV, este „doar” la jumatatea topului milionarilor din media. VEZI CUM ARATA IERARHIA FORBES