Juriul din Denver l-a găsit vinovat pe bărbat și l-a obligat la plata despăgubirii pe care a cerut-o artista, și anume, 1 dolar american. Deși despăgubirea este una simbolică, artista este fericită că a reușit să-și dovedească poziția.

„Sunt conștientă de privilegiile pe care le am în viață și în societate precum și costul enorm pe care l-am plătit pentru a mă apăra într-un proces ca acesta. Speranța mea, însă, este că voi putea să-i ajut pe cei ale căror voci nu pot fi auzite. De aceea voi face mai multe donațiui unor organizații care sprijină victimele agresiunii sexualede”, a declarat Taylor Swift după ce a aflat verdictul.

David Mueller a încercat inițial să o dea în judecată pe artistă spunând că pretențiile sale l-au costat slujba. Dar procesul a fost clasat de un judecător săptămâna trecută. A doua zi, juriul a respins și pretențiile pe care acesta le-a formulat împotriva mamei cântăreței.

Taylor Swift a depus săptămâna trecută mărturie și a spus că întregul incident a fost îngrozitor și șocant pentru ea. Swift a povestit că bărbatul, care părea că se afla sub influenţa alcoolului în momentul incidentului, i-a atins fundul în mod intenţionat şi îndelung, în timp ce făceau o fotografie împreună înaintea unui concert pe care artista l-a susţinut în 2013 în Denver.

 
 

Urmărește-ne pe Google News