Anii ’80 au fost marcaţi, din punct de vedere muzical de o foarte frumoasă nemţoaică pe nume Sandra.
Cântăreaţa din Germania, pe numele său real Sandra Ann Lauer, a fost o apariţie cu adevărat spectaculoasă pe scena muzicală europeană. Sexy, cu o siluetă impecabilă, cu gropiţe în obraji – Sandra a făcut furori în anii ei de glorie. Mulţi au considerat-o regina muzicii disco a anilor ’80.
Până în anul 1984, ea a fost vocalista trupei Arabesque şi a participat şi la proiectul muzical Enigma al soţului ei, românul Michael Creţu.
În anul 1984, Michael Creţu, pe care l-a cunoscut la un studiou de înregistrări din Offenburg, îi scrie melodia „Maria Magdalena”, cu care nemţoaica va face ravagii în Europa.
Au urmat apoi succese după succese, printre hiturile ei, care erau fredonate de toată lumea, numărându-se piese precum: „In the heat of the night”, „Hi! Hi!”, Hi!”, „Everlasting Love2, „Hiroshima”, „One more night” şi multe altele.
Cu Michael Creţu s-a căsătorit în anul 1988. La începutul anilor ’90, Sandra hotărăşte să se dedice vieţii private şi celor doi copii ai săi – Nikita şi Sebastian, lăsând cariera muzicală pe planul secund.
De Michael Creţu s-a despărţit în anul 2007. În prezent locuieşte la Ibiza, unde şi-a refăcut viaţa alături de producătorul muzical Olaf Menges.
Ajunsă la vârsta de 51 de ani, sandra nu mai este ce a fost odată, însă se ţine încă bine. Chiar dacă silueta ei nu mai are formele perfecte de altădată şi chipul este brăzdat de riduri, Sandra încă cucereşte instant publicul, la concertele pe care le mai susţine, cu farmecul ei, cu vocea şi cu celebrele gropiţe din obraji.
FOTO: EPA; NORTHFOTO
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_bc2468b97adc768129c37193b21d8193.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4357f7e62694bc26dc4abd80a04339f1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b61fdbee66f64b1ca5c8a293dc7b93ac.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_22f86e1628e1a4d395afee7af9020568.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8850f222472416c9633f2423edb0220f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b7c23fecdcefe56e0885565fe909e326.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_153a2471fe508566f1a11db79855a5e1.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_e3e2963a4b584bdad8f4846234a1ebfd.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_bdb291717f092a97a1fa5e16881be2a6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_2cc2f07ba0a9e3ebb0bb94d18642fdcc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_90a5836c3def388e589f1ecd977038a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_33cae733c1084d454c982b7876e46045.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_8d5c7a8e444aa457fd174719e8afdcfe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/115_34c917340766fcb215347afadd7258b1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_df7e8f4c0d1502fc5f0f9b16fb813e7b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_4d26aaa997f9809b761823ffe308610c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_45dbefa9847b653c38fe7dc1796de5bd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_5e3f9d5066c295a9e890605cfb111eca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_9e767df6dc18cb5704a0abe9b642a22a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_0f6201194691fe333e31f7d46e398205.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_f908da1961b1ee907a41ccd29ae80a33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_78db589cbe0c4b14a997ddbbd04367c6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_cf46df0d603f91da33362c2409180012.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.