Concertul Avicii a fost anunţat pe 20 ianuarie de către MEI Concerts Entertainment, iar spectacolul urma să aibă loc pe 2 mai, la Romexpo, începând cu ora 20,00.
Pe 22 ianuarie, artistul suedez a postat pe pagina sa de Facebook următorul mesaj: „Atenţie România! Am înţeles că există zvonuri referitoare la un show (pe care îl voi susţine – n.r.) în mai, în Bucureşti. Această informaţie este, din păcate, falsă şi nu am niciun show confirmat (acolo – n.r.) pentru moment. Îmi pare rău pentru toţi cei care au crezut că acest anunţ este adevărat. Anunţaţi acest lucru astfel încât nimeni să nu cumpere bilete pentru spectacol. Toate concertele mele confirmate sunt anunţate pe site-ul meu oficial”
De altfel, potrivit site-ului oficial Avicii, în mai, artistul are show-uri în America de Nord.
Pe site-ul bilete.ro, vânzarea biletelor pentru concertul Avicii de la Bucureşti a fost oprită, fiind afişat următorul mesaj: „Momentan vânzarea pentru acest eveniment este sistată. Vom reveni cu amănunte. Mulţumim pentru înţelegere”.
Al doilea cel mai difuzat artist din lume
Tim Bergling (24 de ani), binecunoscut sub numele de scenă Avicii, este un DJ suedez și producător. Avicii s-a clasat pe locul 6 în Top 100 DJs de către revista DJ Magazine în 2011.
Lovitura a dat-o, însă, cu „Wake Me Up”, piesă lansată pe 14 iunie 2013, la BBC Radio 1. Cântecul a avut o a doua lansare oficială la radio şi pe iTunes pe 25 iunie 2013 şi este primul single de pe albumul „True” care a avut lansarea pe 16 septembrie.
„Wake Me Up!” a ocupat locul întâi în Spotify Global Chart, iar Avicii a fost desemnat al doilea cel mai difuzat artist din lume.
Pe 21 iulie, Official Charts Company a anunţat că „Wake Me Up!” este single-ul cu cele mai rapide vânzări din Marea Britanie.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!