Vedeta de televiziune Teo Trandafir susţine că nu îi ţine cont soţului ei, Constantin Iosef, pasionat de poker, ce sume cheltuieşte sau câştigă din acest hobby. Teo ne-a mai mărturisit că el a încercat să o iniţieze în tainele acestui joc, însă s-a lăsat rapid păgubaş.
Teo Trandafir nu este ca alte soţii care stau cu gura pe partenerii lor de viaţă, că au acest hobby adesea păgubos, pokerul: “Eu am încredere în el, nu-l verific niciodată… Constantin, soţul meu, a încercat să mă înveţe şi pe mine poker, însă mi-e frică să mă gândesc la ziua în care îmi va scăpa mâna la acest joc. Nu cred că e pentru mine. Uite, o vreme am şofat, apoi m-am lăsat, am zis că nu am talent. Aşa şi cu asta. El are o maturitate şi o siguranţă care mie îmi lipsesc. Mi se pare că fiecare dintre noi are talentul lui la anumite lucruri… Şi aşa e bine să ne completăm”, ne-a declarat Teo.
Vedeta ne-a mai povestit că n-a ştiut niciodată cât a câştigat el la competiţiile de poker sau, dimpotrivă, cât a pierdut: “Nu ştiu nici dacă a câştigat, nici dacă a pierdut. Dar nici nu am simţit niciodată nimic. Nu am vorbit niciodată despre asta, nu ştiu despre ce este vorba… Nu e treaba mea. Nici nu am vrut să ştiu, deşi el a încercat să-mi spună ceva, dar l-am oprit. Am zis că ar însemna limitarea libertăţii lui şi cred că soţii într-o familie au nevoie de libertate. Dacă se apucă mâine de bungee jumping, nu aş avea nimic de obiectat, pentru că ştiu ce face. În plus, am încredere în el”, susţine Teo.
Teo e fericită că fiica ei va fi premiantă
Teo abia aşteaptă ca fiica ei, Maia (8 ani), să termine şcoala săptămâna aceasta, pentru a pleca în vacanţă. Vedeta spune că fata ei va absolvi clasa a doua şi are numai calificative bune la şcoală. “Maia ştie că mai întâi ne facem datoria cu şcoala şi abia apoi plăcerile. Îi traduc filme din engleză, citim împreună poveşti…”, spune Teo. Ea abia aşteaptă să plece în vacanţă. “Singurul sport pe care mi l-a recomandat medicul este… înotul, însă nu am timp să merg… Dacă ia Maia vacanţă îmi fac timp pentru înot”, mai spune Teo.