Imediat după ce a ajuns acasă, pentru Teo nu s-au terminat clipele grele. „Am căzut între pat şi calorifer şi acolo am rămas. Am stat juma de oră căzută acolo şi am jelit! Doamne, ce am fost şi ce am ajuns!”, a relatat deputatul.
„Nu vreau ca Maia să vadă că sunt bolnavă la pat”
Pentru Teo este şi mai greu cu atât mai mult cu cât vrea neapărat ca Maia să nu vadă că este bolnavă. „Fii-mea e la şcoală dimineaţa, aşa că stau întinsă în tot acest răstimp. În momentul în care ea soseşte acasă de la şcoală, sunt drepţi. În momentul în care se culcă la prânz, eu iar mă aşez într-o poziţie relaxantă. Pentru că nu vreau să mă vadă bolnavă, la pat. Fac gimnastică de recuperare, iar dimineaţa, când stau întinsă, mă uit la filme. Apoi, vine ‘Tânărul şi neliniştitul”, în reluare, pe care nu pot să-l ratez. Nu înainte însă dea-l vedea, tot în reluare, pe Mircicus. Deorece de la 10 la 11, Mircicus este ceas! După ce se termină „Tânărul şi neliniştitul”, trebuie să cobor că deja se întoarce fii-mea de la şcoală. Şi mă apuc de mâncare, mai sar şi vecinii în ajutor..”, a povestit fosta moderatoare de televiziune.
Aceasta a adăugat: „S-a speriat Maia o dată când i-am pus un DVD şi nu am mai putut să mă mişc. I-am spus să se uite la film că mă descurc eu cumva. Şi m-am descurcat!”.