Până de curând, Teo Trandafir avea propria emisiune la Kanal D. Prezentatoarea modera alături de Bursucu emisiunea „Teo Show”, care era difuzată după ora 15.00, de luni până vineri. O mulțime de cântărețe, artiști, actori, prezentatori, dansatori au fost intervievați de vedetă, printre aceștia și Jador.

Despre el a povestit Teo Trandafir acum, care s-a regăsit cu Bursucu, fostul ei coleg de la Kanal D. „Eu trăiam cu tine în platou. Nu mai ești așa relaxată când vine Jador. Nu mai ești relaxată când îți zic «Auzi, mă, Teo, să intre Tzancă». Ai fața asta cu ochii mari și ești ceva de genul «Dar ce, domnul Baniciu era ocupat?»”, a început discuția Bursucu, în podcastul lui, conform Click.

Teo Trandafir: „O săptămână stăteam noaptea la perfuzii și ziua la emisiune”

„Adu-ți aminte ce am pățit cu Jador. Acest cetățean (n.r. – Bursucu) m-a apărat atunci când am avut o problemă și am fost nevoită să merg la spital. O săptămână stăteam noaptea la perfuzii și ziua la emisiune, eu având în mână o branulă, el știind.

Au venit diferiți invitați și spuneau «Doamna Teo» și mă loveau în mână. Bursucu era tot timpul pe poziții și le spunea că dansează el cu mine. Mă lua de cealaltă mână și dansam”, a mai zis Teo Trandafir.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

Și a continuat: „Acești invitați, nu am nimic cu ei, dar au o impredictibilitate. Îi ia deodată. Jador a venit peste mine în fotoliu. Începe să facă așa (n.r. – să dea din cap). De ce faci așa?! Nu că nu ar fi un om minunat. Am făcut multe emisiuni despre el, mama lui e formidabilă, tatăl lui la fel.

Sunt niște oameni minunați. El e mai agitat pentru gustul meu. Vali Vijelie e pe frumusețe, pe înțelepciune, îți mai spune o vorbă de duh după aceea. Jean de la Craiova nu mă sperie”.

Teo Trandafir nu mai are emisiune la Kanal D, ci la Kanal D2

De luni, 11 martie, a început la Kanal D2 emisiunea „Follow us!” prezentată de Teo Trandafir și Ilinca Vandici. Show-ul poate fi urmărit patru zile pe săptămână, de luni până joi, şi conţine informaţie proaspătă, din domenii diverse, de interes pentru publicul larg, precum şi dezvăluiri din showbiz şi culisele celor mai iubite emisiuni de la Kanal D şi Kanal D2, precum «Casa iubirii» sau mult așteptatul reality «Insula de 1 milion».

Totodată, în show-ul prezentat de cele două vedete sunt dezbătute şi cele mai noi trenduri din online. „Eu și Ilinca punem deja țara la cale, ne pregătim, dezbatem cele mai interesante subiecte și, cel mai plăcut, râdem mult împreună.

Dacă vă doriți să fiți la curent cu informația proaspătă, din realitatea imediată, cu trendurile din online, dacă doriți să aflați ce se întâmplă în culisele emisiunilor voastre preferate de la Kanal D și Kanal D2, fiți cu ochii pe noi, la «Follow us!»”, a declarat Teo Trandafir despre emisiune, înainte de debutul show-lui pe micul ecran.

Urmărește-ne pe Google News