După ce s-a aflat de relația lui Theo Rose cu Anghel Damian, Teo Trandafir nu a evitat să își spună părerea sinceră despre povestea de dragoste a artistei cu regizorul serialului „Clanul”. Prezentatoarea de la Kanal D a sfătuit-o pe tânăra cântăreață să nu pună la suflet vorbele răutăcioase.

„Vorba lui Theo Rose, dacă nu ne despărțim noi, cine să se mai despartă. Nu e nici prima, nici ultima. Nu înțeleg ce treabă au internauții la treaba asta”, a mărturisit Teo Trandafir în emisiunea pe care o moderează la Kanal D.

După ce s-a aflat că s-a despărțit de Alex Leonte, Theo Rose a fost aspru criticată de fani. Actrița din serialul „Clanul” le-a răspuns atunci celor care au judecat-o.

„Eu nu mă fac că plouă. Eu văd tot ce se întâmplă în jurul situației ăsteia și stau și încasez. Dacă Dumnezeu a îngăduit să se întâmple așa, înseamnă că știe el mai bine de ce și că o fi mai bine.

O să ne arate timpul care a fost scopul real al acestei întâmplări. Ca să termin într-o notă pozitivă, ca să mai știți ce gândesc și eu, că în rest toată lumea zice ce gândesc, zici că nu s-a mai despărțit lumea.

La final toți ne despărțim, că ne desparte moartea, că ne despărțim noi, tot aia”, spunea Theo Rose în urmă cu puțină vreme pe contul de Instagram.

Alex Leonte, în oraș cu o altă fată

Nepotul lui Nea Marin a trecut peste despărțirea de artistă, astfel că acum este liber să cunoască pe cine dorește el. Alex Leonte a fost surprins în oraș cu o altă fată. Manuela Lupascu este o cunoscută influenceriță din București. Cei doi au ieșit la o cafenea, unde au stat la povești timp de două ore și apoi au plecat împreună cu aceeași mașină (Vezi AICI imaginile).

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

 
 

Urmărește-ne pe Google News