Primul soț al prezentatoarei TV a fost pilotul Alexandru Trandafir. Relația lor a început timid, însă sentimentele au devenit cu timpul extrem de puternice. Au făcut nuntă în 1990 și au fost fericiți o perioadă de timp. Prezentatoarea TV a fost căsătorită cu pilotul timp de șase ani. S-au iubit mult însă locul de muncă al soțului i-a făcut să ajungă la divorț.
Teo Trandafir a fost căsătorită și cu Iosef Connstantin, însă, căsnicia a durat doar șase luni, iar pe 17 decembrie 2012 cei doi au anunțat că divorțează. După aceste două eșecuri pe plan personal, vedeta recunoaște că a suferit foarte mult.
„A fost cumplit, trebuie să recunosc. Am înțeles atunci că trebuie să cer ajutor. Toți prietenii mei au venit, au făcut cerc în jurul meu și m-au scos din casă, m-au făcut să râd, ne-am uitat la un film. Încet, încet, deși probabil suferința a durat, acum nu îmi mai aduc aminte, dar ușor nu a fost, m-am agățat de tot ce am putut. Și am avut, slavă Domnului!, de ce și de cine să mă agăț”, a declarat Teo Trandafir pentru revista VIVA!
Întrebată dacă a apelat la ajutorul unui specialist, Teo recunoaște că încă apelează, spunând a descoperit multe lucruri alături de psihologul ei.
„Chiar și acum fac asta, pentru că mi se pare că să mergi la psiholog este un fel de igienă psihică pe care trebuie să ți-o acorzi. Sunt lucruri pe care, împreună cu psihologul meu, le-am redescoperit, pentru că le uitasem, le băgasem sub preș.
Acum înțeleg să mă iert uneori, înțeleg să accept realitatea așa cum este și înțeleg și de ce este ea așa. Trebuie făcut, pentru că altfel bâjbâi, crezi că doar tu ai dreptate și devii neplăcut și pentru cei din jur. Îți lipsește permeabilitatea”, a mai adăugat prezentatoarea TV.
Ce face Teo Trandafir în timpul liber
„Îmi place să ies cu prietenii mei, să mă uit la filme, să citesc, pentru că am redescoperit această pasiune având mai mult timp, este un exercițiu pe care aproape îl dădusem uitării, îmi place să ascult radioul, îmi place mult Radu Paraschivescu, de exemplu. Nu mă mai trezesc la ora 6, mă trezesc la ora 7.30, pentru că îmi permit, având în vedere că mă culc mai târziu. Probabil la vară îmi voi relua obiceiul”, a mai spus Teo.