Vezi un interviu cu Teo, imediat după ce şi-a dat demisia din Parlament
„Numele meu este Teo Trandafir. M-am născut la data de 2 iunie 1968 în Piteşti, Argeş. Foarte puţină lume ştie. Are impresia că sunt brăileancă. Sunt piteşteancă, de fapt”, îşi începe Teo povestea, continuând cu şcolile urmate şi la ţară, şi la oraş, cu limbile străine studiate (araba şi engleza), iar mai apo ajunge la primul ei job: vânzător de bilete la o agenţie de turism. De acolo, din întâmplare, a plecat la un post de radio, secretară, unde a vorbit şi pe post de câteva ori dar nu îi plăcea şi avea emoţii foarte, foarte mari. După alte câteva schimbări bruşte de situaţie, Teo a ajuns să lucreze în televiziune, aşa cum o ştim noi. Vedeta a povestit şi despre viaţă şi moarte, despre puterea omului de a trece peste orice. Despre obligaţia lui, într-un fel. „Moartea îţi dă un fel de detaşare. E ca atunci cu căzutul de pe cal. Dacă ai căzut de pe cal şi nu te-ai ridicat atunci, rămâi la podea”, spune Teo Trandafir. „Îţi asumi şi mergi mai departe, indiferent cu ce ţi-a rămas”, a continuă Teo, plină de optimism, vorbe de duh şi înţelepciune. „M-am născut dezbrăcată, cu capul gol înăuntru şi o să mor la fel. Miza acestei vieţi e să ne simţim bine în tren, cât se poate. Nimic în afară de moarte nu este de nereparat. Până atunci, orice se poate recupera”, a conchis Teo.Ascultă interviul în întregime (sursa startevo.com)