În ediția de marți, 18 ianuarie, a emisiunii „Teo Show”, Teo Trandafir a răspuns întrebărilor colegului său, Burusucu. Prezentatoarea a fost provocată să spună numele unui coleg de breaslă care a ironizat-o.

„Spune numele colegului de breaslă care te-a ironizat măcar o dată în viață”, a spus Bursucu.

„Definește ironizat”, a răspuns Teo Trandafir.

„Care a făcut mișto de tine”, a lămurit-o colegul său.

Fără să stea prea mult pe gânduri, vedeta a spus numele lui Florin Călinescu. Teo Trandafir și-a adus aminte de momentul în care colegul ei de breaslă a ironizat-o la un eveniment important la care a participat.

„Florin Călinescu! Eram la un eveniment foarte important, lume foarte importantă și eu mă îmbrăcasem în cea mai frumoasă rochie a mea, singura, de altfel, pentru că eu port pantaloni. Era o rochie neagră. Mă pusesem pe toc și aveam impresia că îmi calc pe ochi și îmi pusesem un colier supradimensionat, din perle. L-am văzut pe Călinescu cum se uită la mine și îmi ziceam: «Mă ia, mă ia! Mi-o dă puternic». Se uită Călinescu la mine și zice: «Ce faci mă?». Eu trebuie să i-o servesc frumos, ca altfel mă bate și zic: «Port!». Și el spune: «Ce porți, mă? Marea Sargaselor?». Am zis că mor, că intru în pământ. Toată lumea se uita la mine și râdea. M-am simțit îngrozitor, dar avea dreptate până la urmă”, a declarat Teo Trandafir în emisiune.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
teo-trandafir-3-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

„Mihai Găinușă m-a nedreptățit”

Seria întrebărilor a continuat, iar vedeta a fost întrebată cine este persoana publică din România care a neîndreptățit-o. Teo Trandafir l-a menționat pe Mihai Găinușă și a făcut chiar o glumă înainte de a detalia cele întâmplate.

„A fost odată… Nu știu dacă vă mai aduceți aminte… Mihai Găinușă. Mi-a zis o chestie care m-a durut până în adâncul sufletului. Mă chinuisem să slăbesc vreo 30 de kilograme. Mi-a zis la televizor, după ce mă chinuisem să slăbesc: «Ești slabă, Teo Trandafir! Ești foarte slabă!». Am simțit-o ca pe un pumnal în piept și nu i-am iertat-o niciodată”, a spus Teo Trandafir.

Și despre Mihai Morar a avut ceva de zis. Teo Trandafir s-a simțit nedreptățită de prezentatorul TV. „Al doilea a fost Mihai Morar. Acum 15 ani m-a făcut pardaf. Mi-a dat de nu am mai putut. Eu nu am permis, pentru că eram pe post în același timp cu el și nu m-am putut apăra. Eu încerc să uit de atunci. El sigur a uitat, dar eu nu”, a povestit prezentatoarea TV.

Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”
Recomandări
Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Ne vedem de două ori pe an. Nu pot să spun că o iubesc...” Andreea Tonciu, declarații controversate despre SOACRA ei
Unica.ro
„Ne vedem de două ori pe an. Nu pot să spun că o iubesc...” Andreea Tonciu, declarații controversate despre SOACRA ei
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Florin Călinescu, adevărul despre mutarea la Băbana. După tragediile din viața lui, actorul a căutat tihna: ”La mine viața e simplă. Sunt liniștit stând în rulota mea...”. Uite cum arată moția lui din Argeș
Libertateapentrufemei.ro
Florin Călinescu, adevărul despre mutarea la Băbana. După tragediile din viața lui, actorul a căutat tihna: ”La mine viața e simplă. Sunt liniștit stând în rulota mea...”. Uite cum arată moția lui din Argeș
Istoria care riscă să se repete. Cum au pus rușii bocancul pe gâtul României și au instaurat comunismul
Adevarul.ro
Istoria care riscă să se repete. Cum au pus rușii bocancul pe gâtul României și au instaurat comunismul
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Camion filmat cum trece peste o bătrânică în baston, pe o stradă din Vişeu de Sus. Femeia este în comă, la spital
Observatornews.ro
Camion filmat cum trece peste o bătrânică în baston, pe o stradă din Vişeu de Sus. Femeia este în comă, la spital
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor
HOROSCOP
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI