Conducerea postului de televiziune turcesc a anunțat că emisiunea „Teo Show” intră în vacanță, situație care a surprins pe toată lumea. Mulți au crezut că colaborarea lui Teo Trandafir cu Kanal D s-a încheiat, însă vedeta a infirmat zvonurile apărute. Emisiunea „Teo Show” va fi înlocuită în această perioadă de show-ul matrimonial prezentat de Andreea Mantea, „Casa iubirii”.

„O să avem ce ne povesti când ne reîntâlnim, până atunci să ne dea Domnul sănătate, numai bine. Vacanță plăcută!”, a spus Teo Trandafir în ediția de vineri, 3 iunie, a emisiunii, infirmând speculațiile apărute în presă, potrivit cărora ar urma să încheie colaborarea cu Kanal D, relatează Fanatik.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

„Teo Show” intră în vacanță

Kanal D trece, începând de saptămâna viitoare, la grila de vară, iar anotimpul vacanţelor aduce cu sine câteva modificari în grila staţiei.  

Emisiunea „Teo Show” intră în vacanţă începând de saptamana viitoare, Teo Trandafir şi echipa sa urmând să revină pe micul ecran din toamnă într-o formă fresh şi cu multe surprize pentru telespectatori.

Începand de luni, cei din faţa micilor ecrane vor putea urmări de luni pâna vineri, de la ora 10:00 şi de la 15:00, „Casa Iubirii”, reality show-ul prezentat de Andreea Mantea. Concurenţii care îşi caută jumătatea şi vor să se descopere pe sine în relaţie cu ceilalţi îşi vor împărtaşi trăirile şi experienţele telespectatorilor, dezvăluindu-şi faţete diferite ale personalităţii lor. Sâmbăta şi duminica, reality-ul  matrimonial va fi difuzat ca şi pâna acum, de la 16:00 şi de la 19:00.

 
 

Urmărește-ne pe Google News