Într-un material pe care l-a scris pe blogul său personal, celebra Teo Trandafir a ţinut să povestească despre faptul că, în ultima perioadă de timp, tot este întrebată despre ceea ce va face şi ce anume nu va face la viitoarea emisiune de televiziune pe care o va modera din toamna acestui an.
De asemenea, vedeta a vorbit şi despre cei care o judecă şi o lovesc.
„Citesc, aud sau ascult întrebările care mi se tot pun, mai ales în perioada asta. Uneori mi se pare că nu-s destul de explicită, alteori îmi dau seama că oamenii au şi alte treburi, când eu am impresia că am ceva de spus.
Aşa că mă mulţumesc să citesc, aud, ascult, apoi să răspund, aici, de exemplu.
În ultimele câteva zile, unele dintre cele mai complicate şi minunate din ultimii ani, sunt întrebată ce-o să fac. Emisiune. Ce n-o să fac. N-o să mă bag în sufletul omului, dacă el nu vrea, dacă el nu mă lasă, nu-l voi răni, aşa cum am fost (şi voi fi), la rândul meu.
Pare, şi cred că e, fundamental şi simplu. Una e să întreb eu, alta e să vrea să-mi spună cel din faţă mea ce-l mâna-n luptă. Cu totul altceva. Sunt oameni pe care i-am văzut mătrăşiţi la televizor în anii ăştia care mie-mi sunt prieteni, deci putem discuta şi altfel.
Cei cu care vorbesc îmi spun, bazându-se pe credulitatea mea, că s-au săturat de ce-au văzut la televizor până acum. Daţi-mi voi să mă întreb cât e de adevărat. Atât. Mă întreb. Am la mine, preventiv, umorul şi empatia, în două buzunare laterale ale costumului meu de zi de zi. Şi sigur asta o să ajute.
Au început deja articolele sinistre, în care sunt judecată pentru lucrurile pe care le-am făcut, de către oameni judecabili pentru ce-au făcut. Deosebirea e că acum înţeleg de ce mă lovesc, deci îmi e cumva mai uşor să diger veninul.
Vor urmă altele. zeci şi zeci. Sper doar să nu-i afecteze pe cei pe care îi iubesc, nu de altă, dar judecabilii despre care vă ziceam mai sus consideră că n-ar trebui să-i iubesc.”, a postat Teo Trandafir pe blogul său.
Citeşte şi:
Păreau că fac cea mai bună echipă împreună, dar uite CE ÎI REPROŞEAZĂ TANŢA LUI TEO TRANDAFIR!
CE SURPRIZĂ DE PROPORŢII ne pregăteşte TEO TRANDAFIR la emisiunea ei!
Cum a ajuns TEO TRANDAFIR să aibă iar EMISIUNE! Uite despre ce VA FI VORBA ÎN PRODUCŢIE!