Cununia religioasă va începe la ora 17.00, la Biserica Sfântul Spiridon Nou din București, iar de la ora 20.00, cei peste 700 de invitați sunt așteptați la Palatul Snagov pentru o seară de poveste.
Cel cu care se va mărita Teodora Becali e Mihai Theodor Mincu, un tânăr de 28 de ani. Zis și „Prinţişorul din Dobroeşti”, Mihai provine dintr-o familie respectată şi înstărită. Cei doi formează un cuplu de câţiva ani. „Are peste 1,85 metri înălțime, exact așa cum îmi place mie”, l-a caracterizat Gigi Becali pe cel care îi va fi ginere.
Joi a avut loc cununia civilă, iar cei mai buni prieteni ai cuplului au venit cu buchete impresionante de flori la Athénée Palace Hilton, acolo unde au petrecut ore bune cu un meniu a la carte.
Gigi a fost sufletul petrecerii! A dansat și s-a simțit excelent pe muzica machedonilor. Urmăriți VIDEO:
De la eveniment nu au lipsit verii Victor și Ioan Becali, primarul general al Bucureștiului, Gabriela Firea și soțul ei, Florentin Pandele, dar și unul dintre cei mai buni prieteni ai familiei Becali, Teia Sponte. Și finul Mirel Rădoi a fost invitat, dar antrenorul Under 21 a declinat participarea: „Am invitaţie, dar nu am cum să plec din cantonamentul echipei naţionale, să mă prezint la astfel de evenimente”.
În mai atunci când a anunțat marele eveniment, Becali a dorit o anume formație de muzică machedonească la petrecerea de la Palatul Snagov, însă aceasta era antamată la o altă nuntă. Gigi n-a renunțat însă la plan și a pornit căutările pentru a găsi respectivii miri. Becali s-a întâlnit cu socrul mare i-a dat 20.000 de euro pentru a programa evenimentul la o altă dată și pentru a putea acoperi și penalizarea solicitată de restaurant când apar astfel de situații.