Thalia, probleme tehnice pe scenă, la concert. Nevoită să cânte live. Cum se aude vocea ei de fapt | VIDEO
Binecunoscuta artistă mexicană Thalia a avut probleme tehnice la concertul pe care l-a susținut în Los Angeles. A încercat să salveze situația, fiind nevoită să cânte live, însă reacțiile celor care au auzit-o nu au fost tocmai bune.
Zilele trecute, Thalia a avut spectacol în Los Angeles. La un moment dat, aceasta a început să cânte unul dintre hiturile ei, „No me acuerdo”, împreună cu Natti Natasha. Din păcate pentru artista mexicană, din cauza unor probleme tehnice, CD-ul s-a oprit, astfel că vedeta, care făcea playback, a trebuit să improvizeze.
Thalia a fost nevoită să cânte live, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Însă, interpretarea live i-a atras critici, având în vedere felul în care i se aude vocea în realitate: total diferit de cum i se aude în înregistrările din studio.
Ca să salveze situația, Thalia le-a cerut spectatorilor prexzenți la concert să cânte alături de ea.
Interpretarea Thaliei și a lui Natti a atras numeroase critici pe Twitter, acolo unde acestea au fost descrise ca „artiste de plastic”.