Membrii The Killers s-au arătat deosebit de entuziasmaţi de noul proiect, fiind convinşi că reprezintă un pas benefic pentru trupă: „Va fi o experienţă foarte placută pentru noi, dar şi o bună ocazie să mai învăţăm din felul în care cântecele altor artişti sunt scrise şi structurate”, a declarat Ronnie Vanucci, bateristul formaţiei. Albumul se pare că va include coveruri după piese precum „Four Winds” (Bright Eyes) sau „One Night in Bangkok” (Murray Head), Cindy Lauper fiind de asemenea unul dintre numele de pe lista vizată de The Killers. Alături de acest material, trupa lucrează în prezent şi la primul DVD cu înregistrari live din concerte, proiect care, după spusele lui Ronnie, a creat deja o stare de frenezie generală printre fanii formaţiei!
The Killers se află în prezent în turne în America de Nord, urmând ca în vara acestui an să ajungă şi în Europa, pe scenele unor festivaluri celebre, precum Benicassim sau V Festival, dar şi la noi, la Bestfest, pe 1 iulie, în „Ziua Zero”.
Biletele pentru „Ziua Zero” sau biletele de o zi (130 lei în perioada 20 aprilie – 30 iunie; 150 lei pe durata festivalului şi la intrare), cele pentru AFTERSHOCK (100 lei şi 150 lei, în funcţie de distanţa faţă de scenă), precum şi abonamentele pentru 2, 3 şi 4 iulie (270 lei) sunt disponibile pe site-ul myticket.ro şi în reţeaua magazinelor Diverta.