Theo Rose se află în cel de-al treilea trimestru de sarcină și, mărturisește artista, se confruntă cu o stare ușor apatică.

Pe rețelele de socializare, artista își ține la curent urmăritorii cu evoluția sarcinii și cu activitățile zilnice.

„Bună ziua și vă salut din viața mea, unde eu sunt cam apatică! E greu să fiu femeie gravidă timp de 9 luni. Mă duc să mănânc pentru că, în sfârșit, îmi place și mie să mănânc și tare îmi e frică că, după ce nasc, revin la setările din fabrică.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

E singura chestie de care mă bucur cu toată inima mea, că nu știu dacă o să mai țină așa prea mult. În sfârșit îmi place să mănânc și îmi e poftă de mâncare!”, a spus Theo Rose pe Instastory.

„Mi se pare mult să zic cât m-am îngrășat. Eu în ultimul trimestru mai degrabă am slăbit, am avut grețurile alea. Cred că plecând de la o greutate de 45 de kilograme, nu m-am mai cântărit de vreo două săptămâni, dar estimez că aș avea vreo 55. Ultima dată aveam 53.

Eu nu m-am omorât cu mâncatul, dar mă gândesc că e normal să iei în greutate. Voi mai lua și de acum încolo, sunt convinsă. Dar vă spun cinstit, după ce nasc mi-aș dori să rămân pe la 55 de kilograme, așa cum sunt acum. Mi se pare că în sfârșit arăt și eu a om”, a mărturisit Theo Rose.

Theo a încheiat filmările la Clanul

Zilele trecute, Theo a anunțat că a încheiat filmările pentru serialul Clanul. „Mulțumesc! Am terminat sezonul doi! Dacă primul sezon nu știu cum a trecut, că am fost căpiată, ziua filmam, noaptea cântam, ce putea să se întâmple în sezonul doi, ca să îl întreacă pe primul? Că sezonul trei nu o să mă gândesc. Dacă așa funcționează lucrurile e grav.

Doamne, începutul de sezon cu începutul de sarcină în același timp, cu grețurile, cu hormonii, nervii pe mine cât casa, m-am aricit, după care m-am liniștit brusc.A trecut repede timpul, sunt în aproape luna a șaptea de sarcină și mai am două luni și nasc. Din august mă întorc la filmări cu copilul după mine”, a mărturisit Theo Rose pe Instagram.

 
 

Urmărește-ne pe Google News