Theo Rose este una dintre cele mai apreciate artiste din România, iar după muncă vine și răsplata. Cântăreața câștigă foarte bine, însă este o persoană chibzuită și strânge banii pe care îi face. Acum, vedeta de la PRO TV își strânge bani să își achiziționeze o casă.

„Strâng banii pe care îi câștig și voi vedea ce o să fac cu ei. Îmi doresc o casă acum. Mi-am luat o mașină între timp și am fost și într-o vacanță. Nu sunt nici fixată să țin toți banii la ciorap, pentru că banii sunt făcuți să fie cheltuiți, dar sunt chibzuită”, a declarat Theo Rose pentru VIVA!.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Vedeta face acum parte din multe proiecte. Theo Rose este actriță în „Clanul”, cel mai nou serial de la PRO TV, unde actualul ei iubit, Anghel Damian, este regizor, dar și din jurații de la „Vocea României”.

Pe lângă muzică, actorie și televiziune, Theo Rose mai câștigă bani și din campaniile de publicitate pe care le are. Ea a refuzat multe proiecte, pentru că a simțit că nu i se potrivesc produsele sau serviciile pe care trebuia să le promoveze.

„Dacă am simțit că un contract mă forța să mint, cumva, refuzam. Ca să îți dau un exemplu, o să îți vorbesc despre produse folosite pentru creșterea sprâncenelor. Eu am sprâncenele dese de când eram copil, ba chiar am mai tăiat din ele între timp, pentru că era prea mult. Nu am cum să promovez un produs dedicat creșterii sprâncenelor și să le spun oamenilor că sprâncenele mele arată așa datorită acelui produs. Pentru că nu e corect!”, a spus artista pentru sursa mai sus menționată.

 
 

Urmărește-ne pe Google News