„Cea mai plăcută surprinză a fost, bineînțeles, vestea că voi fi tată. E o veste care îți schimbă viața, nu ai cum să înțelegi pe deplin ce se va întâmpla, dar e un „prea mult” de stări și de emoții. Pe mine aproape că m-a paralizat așa, un zâmbet tâmp și o reacție foarte puternică în mine, dar pe exterior eram abulic, nu prea știi cum să te exprimi, când primești o astfel de veste.
Sunt extrem de fericit, e ceva ce îmi doream în adâncul sufletului meu să se întâmple. A venit într-un moment extrem de potrivit, în care sunt perfect așezat în mine pentru treaba asta și acum aștept să primesc această necunoscută, pentru că oricât ai încerca să te informezi sau să te pregătești, până nu-ți vezi pentru prima dată copilul și nu ești acolo zi de zi cu el, nu ai cum să știi. Vreau să-l învăț să caute fericirea”, sunt mărturisirile făcute de Anghel Damian, potrivit Wowbiz.
După ce a vizionat interviul cu Anghel Damian, Theo Rose a fost vizibil emoționată și cu greu și-a stăpânit lacrimile.
„Anghel e la fel de speriat, pentru că bărbatul nu poate deține controlul, el nu simte cum se desfășoară toată chestia asta, totul se întâmplă înăuntrul femeii, ea deține controlul absolut, ea știe când ceva nu e în regulă, e foarte ușor să-ți dai seama (…)
Suntem foarte emoționați de când am aflat că se va întâmpla asta. E un om care știe foarte bine să lucreze cu oamenii și să le ceară frumos tot ce are nevoie din partea lor, iar pentru asta îl admir foarte tare.
Asta se întâmplă și pe platourile de filmare, de asta l-am admirat de la casting, mi se părea că e cineva care știe ce să ceară de la mine fără să mă facă să mă simt jenată pentru asta, îmi dădea curaj să încerc mai mult.
Cred că ăsta e un dar extraordinar pentru un copil, să aibă un părinte care să știe cum să pună problema frumos cu el. Cred că sunt norocoasă și cred că i-am dat o provocare foarte mare copilului, să urmeze modelul tatălui. I-am ales un tată cam puternic”, a explicat Theo Rose într-o emisiune TV, potrivit sursei citate.