Theo Rose a fost invitată la podcastul lui Mihai Bobonete, unde a spus de ce îi este greu iubitului ei să-i fie alături. Artista a mărturisit că s-a mutat cu Anghel Damian.
Theo Rose și Anghel Damian urmează să devină părinți anul viitor și sunt foarte fericiți. Cei doi au încercat să fie cât mai discreți cu povestea lor de dragoste, însă veștile bune circulă repede. Prezentată la podcastul lui Mihai Bobonete, cântăreața a explicat de ce este greu pentru un bărbat să fie iubitul ei.
„Bărbații nici nu prea au îndrăznit să mă cucerească. Mă gândesc că m-au plăcut câțiva, dar au avut curaj doar ăia pe care i-am lăsat eu să îndrăznească. Adică a fost așa cu chemare.
E greu să fii iubitul meu pentru că am o gură proastă, așa. Este o chestie foarte nasoală pentru omul de lângă mine, și am observat că asta o aplic și cu familia. Am foarte mult bun simț și sunt atentă cum mă comport cu oricine altcineva, să fie totul corect, să nu greșesc cu niciun cuvânt, dar la ăia de lângă mine să le dau în cap și alta nu. La nervi, nu tot timpul”, a mărturisit Theo Rose.
Theo Rose și Anghel Damian sunt împreună de câteva luni, însă relația lor a evoluat mai repede decât se așteptau. Artista locuiește cu regizorul serialului „Clanul” și în câteva luni vor deveni părinți.
„Da, ne-am mutat împreună. E mișto, e băiat bun și învăț multe de la el. Este de la admirație, până la dragoste. E tot. Îmi place de el. Și lui îi place de mine (n.r. râde).
Timp petrecem dacă suntem la `Clanul`, că suntem amândoi. În fiecare seară ne întâlnim acasă. Avem gânduri serioase, mă mărit și fac copii (n.r. râde)”, a mai completat vedeta de la PRO TV în cadrul podcast-ului prezentat de Bobonete.