Până acum, Theo Rose nu a luat prea multe kilograme în greutate și este uimită de toate transformările prin care trece corpul ei. Actrița din serialul „Clanul” obișnuiește să își țină fanii la curent cu tot ceea ce face, iar de această dată le-a povestit ce dificultăți întâmpină de când a rămas însărcinată.

Cântăreața nu doarme bine, pentru că se trezește de mai multe ori pe noapte de teama de a nu dormi prea mult pe burtă. Theo Rose a mărturisit că nu mai suportă să se îmbrace cu pantaloni, pentru că nu-i simte deloc confortabil din cauza sarcinii.

„În sfârșit am marcat următoarele dificultăți în sarcină, nu mai suport pantalonii care îmi ajung până la jumătatea burții, nu contează că mă strâng sau nu, nu suport să simt nici măcar întăritorul ăla de la jumătatea burții. Și cu somnul îmi este tare frică și mă trezesc destul de des ca nu cumva să fiu mai pe burtă decât este cazul”, a declarat Theo Rose pe contul ei personal de Instagram, potrivit Fanatik.

theo-rose-si-anghelIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5
Un profesor universitar din Sibiu e acuzat de mai multe forme de abuz asupra studenților. Reacția Universității
Recomandări
Un profesor universitar din Sibiu e acuzat de mai multe forme de abuz asupra studenților. Reacția Universității

Recent, artista povestea că își face foarte des poze în ultima perioadă, pentru că își dorește să aibă multe amintiri de acum. „Am telefonul plin de poze cu mine gravidă, cu burta, săptămânal îmi fac poze. M-am gândit într-o zi să îmi fure telefonul și să pună pozele, să mă vadă lumea și pe mine că acum îmi place“, a mai povestit Theo Rose pe pagina personală de Instagram.

Theo Rose, despre nunta cu Anghel Damian

Theo Rose este însărcinată în 5 luni și va deveni mamă pentru prima dată în vara acestui an. Cântăreața și iubitul ei, Anghel Damian, vor avea un băiețel și sunt foarte fericiți. Lucrurile s-au întâmplat foarte repede între ei, însă se bucură din plin de fiecare moment petrecut împreună. După două luni de relație cu regizorul serialului „Clanul”, Theo Rose a rămas însărcinată.

„S-au întâmplat repede toate și nu vreau să-l sperii. M-a văzut repede însărcinată după ce ne-am combinat. Suntem împreună din iunie, iulie. Nu avem un an. S-a întâmplat totul repede”, a povestit artista în emisiunea lui Cătălin Măruță

Prezentatorul a fost curios să afle ce planuri au cei doi de nuntă, astfel că nu a ezitat să deschidă subiectul despre căsătorie. „Bunica nu te-a întrebat de nuntă?”, a întrebat Cătălin Măruță.

Anul 2024, cel mai cald din istoria măsurătorilor meteorologice. Ziua în care 24 de stații meteo din România au arătat peste 40 °C
Recomandări
Anul 2024, cel mai cald din istoria măsurătorilor meteorologice. Ziua în care 24 de stații meteo din România au arătat peste 40 °C

Theo Rose nu se grăbește să facă nuntă, însă își dorește ca bebelușul să poarte numele tatălui. Artista își dorește să primească binecuvântarea preotului. „E… Nu-i interesează pe ei. Important e să fim fericiți. Nu se gândesc ei la nunți, evenimente. (…) Nu cred în astfel de superstiții. Într-adevăr, într-o biserică m-aș cununa, adică n-aș avea nicio problemă să fac asta. Fără petrecere, fără… Nu am vorbit așa serios cu el despre asta. În principiu, ne-am gândit și la cununia civilă ca să fie totul în regulă cu copilul. Să fie copilul pe numele lui. Nu mă grăbesc”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Firma românească unde un simplu șofer are un salariu mai mare decât un prefect face angajări. Ce meserii se caută
Știrileprotv.ro
Firma românească unde un simplu șofer are un salariu mai mare decât un prefect face angajări. Ce meserii se caută
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Satul de poveste din România în care locuiau cei mai tari tăietori de lemne. I se spunea Valea Ungurului, dar aici s-au așezat slovacii. Ei fac sarmale din cartofi și pălincă din cireșe amare
FANATIK.RO
Satul de poveste din România în care locuiau cei mai tari tăietori de lemne. I se spunea Valea Ungurului, dar aici s-au așezat slovacii. Ei fac sarmale din cartofi și pălincă din cireșe amare
Fostul lider WTA s-a căsătorit » Cum a cucerit-o printr-o abordare pe stradă: „Este un film total! Am știut din prima”
GSP.RO
Fostul lider WTA s-a căsătorit » Cum a cucerit-o printr-o abordare pe stradă: „Este un film total! Am știut din prima”
Animalul pe care românii știu cum să-l crească, dar de care nu se bucură mai deloc. E prea scump pentru buzunarele noastre și ajunge pe mesele bogaților. S-a dat liber la export anul acesta și fermierii sunt sfătuiți să vândă cu banii jos

'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
Unica.ro
'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
Horoscop financiar 14 – 20 octombrie 2024. Află cine are câștiguri în plus săptămâna aceasta!
Financiarul.ro
Horoscop financiar 14 – 20 octombrie 2024. Află cine are câștiguri în plus săptămâna aceasta!
România, sub avertizare de ploi şi vânt. Zonele lovite de valul de frig săptămâna viitoare
Observatornews.ro
România, sub avertizare de ploi şi vânt. Zonele lovite de valul de frig săptămâna viitoare
Horoscop 13 octombrie 2024. Fecioarele ar putea fi mai interesate de problemele legate de starea de sănătate sau cele de la muncă
HOROSCOP
Horoscop 13 octombrie 2024. Fecioarele ar putea fi mai interesate de problemele legate de starea de sănătate sau cele de la muncă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI