După ce a fost surprinsă de Cancan sărutându-se cu Anghel Damian, Theo Rose a dezvăluit că de iubitul ei Alex Leonte s-a despărțit cu ceva vreme înainte și că el știe faptul că ea are o nouă relație. „Măi oameni, a apărut acest articol în Cancan, articolul din care reiese că relația mea cu Alex s-a încheiat, respectiv că altcineva a apărut în viața mea.
Lucruri adevărate, doar că lucrurile astea erau știute de către mine, Alex, familia și oamenii foarte apropiați de mine, doar că noi am vrut să se întâmple cu discreție lucrurile astea. Eu mai degrabă am vrut să se întâmple cu discreție lucrurile astea. Și să anunț eu la un moment dat, să trec prin ele. Că s-a întâmplat asta, că ne-am despărțit”, a spus cântăreața, care a povestit cronologic cum s-au întâmplat lucrurile.
„Nimeni nu a înșelat pe nimeni. Alex știa de existența lui Anghel, noi am vorbit despre asta, ne-am despărțit în primul rând pentru că lucrurile nu mai mergeau între noi, după care Alex a aflat de existența lui Anghel în viața mea, l-am pus în temă cu tot ce se întâmplă în viața mea în perioada asta pentru că am zis că o să vorbim deschis și o să ne fim alături unul altuia. Ne-am despărțit cât se poate de frumos, am fost cât se poate de sinceră și corectă cu Alex, el vă poate confirma chestia asta”, a mai povestit ea.
Theo Rose spune că avea de gând să mărturisească tuturor că acum se iubește cu Anghel Damian, dar nu acum. Voia să facă asta când era pregătită, când simțea ea că trebuie să vorbească public despre viața ei personală.
Cântăreața, care joacă în serialul „Clanul”, a dat de înțeles că relația ei cu Anghel Damian merge foarte bine. „Singura problemă a fost deci că nu am anunțat presa în legătură cu schimbările care au avut loc în viața mea, deci nu avem nicio problemă. Am trăit ca un om normal, s-au întâmplat lucruri în viața mea, muncesc efectiv în fiecare zi, nu am vrut deloc să mă fâsâi cu declarații prin presă, nu am fost pregătită acum, am considerat că trebuie să spun lucrurile astea la un moment dat când sunt eu liniștită, când am timp să mă gândesc la ele, să le arăt frumos ce s-a întâmplat cu viața mea și a venit chestia asta ca un topor. (…)
Eu n-am păcat în situația asta, sunt liniștită când spun chestia asta, sunt o fată corectă și am fost și de data asta și sunt mândră de mine tocmai pentru că nimeni nu are cu ce să mă atace în situația asta. Mă duc să muncesc și astăzi și abia aștept să vă spun toată povestea, o să vă placă să auziți întregul fir al poveștii, doar că lucrurile s-au întâmplat de ceva timp pentru noi. Noi am avut timp să ne obișnuim cu asta, să trecem prin lucrurile astea, să ne obișnuim cu situația, pare că s-au întâmplat de ieri până astăzi, dar nu e așa”, a încheiat ea.
Theo Rose joacă în serialul „Clanul” ce va fi difuzat la PRO TV și este regizat de Anghel Damian. Acum, Theo Rose își face debutul în actorie. Anghel Damian a avut numai cuvinte de laudă la adresa ei.
„Ea nu a luat rolul pentru că este Theo Rose, a fost cea mai bună actriță pe acel personaj. A fost o revelație. Evident, nu o știi din perspectiva asta, o știi din perspectiva publică, e o cântăreață arhicunoscută, mereu în trend, dar nu știi ce capacități actoricești are. Le intuiești. Pur și simplu a fost o surpriză. Adică sunt actrițe tinere care joacă și teatru și film, dar nu au fost la nivelul ei”, a declarat Anghel Damian pentru EGO.ro.