Theo Rose este fericită să parcurgă acest sezon de „Vocea României” alături de Horia Brenciu. „Suntem buni prieteni și ne potrivim din multe puncte de vedere, mai ales ca voci, dar și ca preferințe muzicale. Asta îmi place foarte tare. Sezonul trecut am avut o altfel de experiență. De la Smiley am avut de preluat alte chestii. Era foarte diferit spre deosebire de mine și am funcționat cumva în complementaritate”, a explicat Theo Rose, pentru „La Măruță”, potrivit Unica.
„Practic, astăzi îmi închei perioada de lăuzie. Este prima oară când plec de acasă atâtea ore. Ca să nu am așa mari emoții, o să vină după-amiază și el (n.red.: fiul ei, Sasha Ioan) cu tatăl lui. O să-l aducă să vadă și el, să fie și el integrat, să ne obișnuim cu ideea că va fi copilul prezent în majoritatea locurilor în care voi fi la muncă”, a continuat Theo Rose.
Theo arată perfect după naștere. „9 luni a durat să crească (n.red.: burtica), 9 luni durează și să se retragă. Mi-am luat piese modelatoare să ajut un pic, dar mai uit să le pun, acasă nu stau cu ele. Sunt cu pompele după mine. Parcă vezi că cer să luăm pauză zicând: Țâșnește! O să mă cheme să le pun și în cafea. Eu am luat o gură, să văd ce gust are, ce bea copilul, și e bun”, a mai povestit Theo Rose, în culisele „Vocea României”.
„În primul rând, o să spun după ziua de astăzi (n.red.: prima zi de filmări), după ce îi întâlnesc pe Smiley, pe Tudor și Irina, după ce l-am îmbrățișat și pe Bartoș, mă voi întoarce și voi spune că toată lumea este în regulă și că voi câștiga Vocea României alături de Theo”, a declarat și Horia Brenciu, cu umor.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!