Theo Rose, una dintre cele mai iubite artiste din România, și-a surprins fanii cu o nouă schimbare de look. Iubita lui Anghel Damian a decis să își facă o transformare, dezvăluind totul în fața admiratorilor săi de pe rețelele de socializare. Artista și-a făcut breton, o schimbare pe care și-o dorea de mult timp, dar pe care nu a avut curajul să o adopte până acum.
„Am îndrăznit să cer breton după o viață de așteptare. M-am îndrăgostit de freza asta! Laura Elena (n.r. – hairstilyst-ul care a tuns-o) încerca să mă pregătească pentru o perioadă de adaptare. Ce să? Nu există! Îmi place de leșin!” – a scris Theo Rose, în urma imaginilor postate cu ea pe Instagram, în care își etalează noul look.
Cunoscută atât pentru melodiile sale care au cucerit inimile românilor, cât și pentru personalitatea sa sinceră și jucăușă, Theo Rose a postat pe Instagram mai multe imagini în care își arată noul look. Fanii ei au fost rapid impresionați de alegerea cântăreței și nu au ezitat să o complimenteze în comentarii, lăudând schimbarea îndrăzneață.
„Vai de mine ce frumusețe de femeie”, „Ai cam rupt cu freza asta! Top!”, „WOW… de când visam să îmi fac și nu aveam curaj… îți stă superb!”, „Ești o femeie superbă și cu breton, și fără!”, „Ești foarte frumoasă și te prinde de minune!”, „Ce schimb brutal. În bine, bineînțeles, și ce bogăție de păr! Cea mai potrivită alegere!”, „Doamne, zici că de o viață ai freza asta, atât de bine ți se potrivește, esti divină!”, „Coafat arată perfect, vrem să vedem după ce îl speli dacă mai arată așa perfect!”, au fost doar o parte din reacțiile fanilor care au complimentat-o pe artistă pentru alegerea făcută, potrivit Click!.
Cum s-a schimbat relația dintre Theo Rose și Anghel Damian, după ce au devenit părinți
Theo Rose a recunoscut că, de când Sasha a venit în viața lor, ea și Anghel Damian nu mai petrec la fel de mult timp împreună ca la începutul relației. Cu toate acestea, cei doi fac eforturi să mențină flacăra iubirii aprinsă.
„Probabil că petrecem un pic mai puțin timp împreună decât înainte, evident. Dar suntem mult mai dornici de a-l petrece pe ăla, puțin așa cum e. Și asta face să rămână flacăra aprinsă între noi. Ni se face dor, luptăm mai mult pentru un weekend împreună. E greu să ne eliberăm programul în punctul în care ne aflăm acum. Facem niște concesii ca să ne nimerim la un moment dat să putem să ne petrecem timp. (…) O dată la două luni plecăm câte un weekend împreună, doar noi doi. Dacă nu plecăm și rămânem acasă, ducem copilul la țară la ai mei. Copilul e superfericit când e acolo, nu ne stă inima că ce-o plânge copilul după noi”, a mai spus cântăreața.