Cu toate acestea, puţină lume îşi aduce aminte cum arăta Luminiţa Anghel în anii 90. La acea vreme, artista era o tânără frumoasă, cu o siluetă armonioasă şi mai ales cu o podoabă capilară care o scotea în evidenţă oriunde îşi făcea apariţia.

Luminiţa Anghel avea un păr foarte creţ şi foarte lung, pe care şi-l aranja perfect pentru fiecare apariţie publică. Părul era unul dintre cele mai frumoase atuuri fizice ale tinerei vedete de la acea vreme.

Însă, perioada aceea nu a durat foarte mult, Luminiţa Anghel fiind adepta deselor schimbări de look.
Astfel, de-a lungul anilor, cântăreaţa a avut ba părul lung, ba mediu, ba foarte-foarte scurt, aproape periuţă. Nici în ceea ce priveşte culoarea, Luminiţa nu a fost mai statornică, ea renunţând la blond la un moment dat şi trecând la cealaltă extremă, şi anume vopsindu-şi părul blond.

Cine este Luminiţa Anghel

Luminiţa Anghel a absolvit în anul 1986 Școala Populară de Artă, secția Canto după ce inițial a încercat de două ori să fie admisă la Institutul Național de Artă Teatrală și Cinematografică.

În 1993 a participat la Festivalul Național Mamaia cu piesa «Din tot ce a fost» și cucerește trofeul și premiul I.  În anul 2001 a câștigat locul I la festivalul internațional «Cerbul de aur», secțiunea POP dar și un premiu de popularitate. În anul 2002 a obținut premiul I și trofeul pentru cea mai bună voce internațională la festivalul «Dicovery» din Bulgaria.

În 2003 a câștigat premiul I și trofeul pentru cea mai bună voce internațională la «Song for Europe festival» din Malta și același loc la festivalul internațional «Cairo 2003», interpretând «I ask you why». Pe data de 21 mai 2005, a câștigat locul al III-lea la Eurovision alături de formația Sistem cu piesa «Let me try», compusă de Cristian Faur.

Citește și: Luminița Anghel și David Pușcaș au fost separați de Paște: ”A fost horror”VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 16

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 16

 
 

Urmărește-ne pe Google News