“Elin ar fi putut să ceară divorţul în instanţă dar nu a făcut-o până acum. Bineînţeles că nu a spus că sigur va rămâne cu Tiger, însă ceea ce se întâmplă acum este crucial pentru căsnicia lor”, a declarat un apropiat al cuplului pentru RadarOnline.
Conform aceleiaşi surse, jucătorul de golf şi-a schimbat atitudinea la 180 de grade după ce Elin l-a ameninţat că îi va lua copii şi se va muta cu ei în Suedia, iar acest lucru l-a făcut pe Tiger să se interneze la clinica de reabilitare pentru a se vindeca de dependenţa de sex. Momentan soţia sportivului şi-a anulat planurile de a semna cererea de divorţ.
Până acum fotomodelul suedez nu şi-a vizitat soţul la reabilitare cu toate că programul necesită prezenţa partenerului la tratament timp de şapte zile, a mai menţionat apropiatul cuplului Woods- Nordegen.