“Lavinia e gravidă!”, “Lavinia mănâncă mult, cu zece guri!”, cam astea au fost în ultima vreme titlurile aruncate pe piaţă de cârcotaşi. Biata solistă a negat că se pregăteşte să devină mămică, deşi şi-ar dori un copilaş, fiindcă anii trec ca nebunii, dar cum să explice că, de fapt, ea suferă din cauza unor probleme de sănătate, despre care nu are puterea să povestească în gura mare? S-a întristat, cu atât mai mult cu cât, ca artist, imaginea face toţi banii. Cum era şi firesc, a trecut la măsuri drastice: s-a apucat de sport, a eliminat din alimentaţie cam tot ce îngraşă, însă rezultatele întârzie să apară, iar cele 10 kilograme acumulate din cauza glandei tiroide, care refuză să funcţioneze în parametri normali, nu vor să se topească şi pace. I-a trecut prin cap, susţin prietenii, că, la cât de pretenţios este Ştefan Bănică jr, acesta ar putea să dea bir cu fugiţii.
Urmează un tratament cu efecte secundare
Numai că, se pare, nu prea ştie cu cine stă în casă, fiindcă solistul s-a dovedit neaşteptat de înţelegător şi n-o zoreşte cu nimic, ba chiar o cocoloşeşte toată ziua, cu atât mai mult cu cât ea trebuie să urmeze şi un tratament care are multe efecte secundare păcătoase, unul din acestea fiind îngrăşarea. “Ştefan o place şi aşa, mai rotunjoară. Ea, în schimb, este necăjită. Deh… orice femeie e sensibilă când vine vorba de siluetă”, ne-au dezvăluit apropiaţi de-ai celor doi.
Culmea este că, în timp ce Lavinia s-a dolofănit, Ştefan Bănică jr pare că se topeşte pe picioare, ajungând la greutatea unui adolescent. Una peste alta, cei doi porumbei se înţeleg de minune şi după atâţi ani, semn că povestea lor de dragoste, la un moment dat clandestină, n-a fost doar un foc de paie. Solistul s-a şi grăbit, după ce Andreea Marin s-a mutat din casa lui, săşi invite iubita în luxoasa lui vilă, ba chiar i-a dat şi cheile uşilor pe mână.
Cum a schimbat bărbatul, Andreea Marin a schimbat şi silueta – «Elvis de România» a îngrăşat-o, turcul a slăbit-o
Întâmplător sau nu, şi Andreea Marin devenise mai dolofană în cei şapte ani de căsnicie cu Ştefan Bănică jr. Dar, dacă atunci nu i-a păsat şi s-a complăcut în situaţie, căci, deh, femeile măritate scapă de fixaţia de a se urca zilnic pe cântar, iată că, imediat după divorţul de solist, care a avut loc în decembrie 2012, “Zâna” parcă s-a trezit dintr-un somn adânc. Avea şi pentru cine. Iubea din nou. Pe medicul fizioterapeut Tuncay Oztürk, cu 11 ani mai tânăr. Alături de acest bărbat, Andreea a înflorit, la propriu. A dat jos cam 12 kilograme, evident, cu regim drastic, mult sport, şi cure de detoxifiere, afişează un zâmbet larg, a mai renunţat la machiajul abundent şi adoptă ţinute tinereşti.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!